Viceprimarul social-democrat al Galaţiului, Nicuşor Ciumacenco, a anunţat în cadrul conferinţei de presă susţinute ieri că atât el, cât şi grupul de consilieri locali ai PSD Galaţi cer ca Florin Melinte să îşi dea demisia din funcţia de director al Teatrului Muzical Galaţi. Poziţia tranşantă şi fermă a viceprimarului pesedist este de salutat şi vine după ce atât consilierii locali ai PDL cât şi unii angajaţi ai Teatrului MUzical au cerut ani de zile ca directorul Melinte să fie schimbat din funcţie, dar toate neregulile şi aspectele sesizate nu au avut niciun efect, primarul Dumitru Nicolae opunându-se ca Florin Melinte să fie înlăturat de la şefia instituţiei de cultură care în ultimii ani a fost scena a numeroase scandaluri.
După ce a afirmat că nu s-a consultat cu primarul Nicolae vizavi de această cerere pe care consilierii locali ai PSD au făcut-o public, viceprimarul Ciumacenco a explicat decizia radicală anunţată folosind metafora că „ce este prea mult este prea mult”, afirmând că de multe ori atât el cât şi colegii săi, consilieri locali ai PSD, au votat cu capul în pământ anumite proiecte care vizau Teatrul Muzical. „Eu am fost iniţiatorul acestei cereri, prin care îi cer demisia lui Florin Melinte, şi nu cred că domnul primar ar avea un motiv să se împotrivească. La Teatrul Muzical, care este o instituţie unde trebuia să se facă cultură, în ultima vreme numai asta nu se făcea”, a declarat viceprimarul.
Nemulţumirile vizavi de ceea ce se întâmpla la Teatrul Muzical au atins se pare apogeul în cursul zilei de vineri după-amiază, când angajaţii care au fost chemaţi la repetiţii nu au fost lăsaţi să intre în instituţie de către directorul Melinte, aceştia făcând un apel la viceprimar, care s-a deplasat la faţa locului şi a constatat că oamenii aveau dreptate. „Am avut o discuţie luni atât cu domnul Melinte, cât şi cu alţi doi domni şi doamne din conducerea instituţiei. I-am spus domnului Melinte să îşi dea demisia, dar dânsul a spus că nu va face acest lucru”, a declarat viceprimarul Ciumacenco.
Greu de demis!
Chiar dacă grupul de consilieri locali ai PSD, în frunte cu vicele Ciumacenco, a cerut public demisia lui Florin Melinte, în condiţiile în care acesta nu doreşte să părăsească scaunul de la conducerea instituţiei de cultură, singura posibilitate ar fi iniţierea unui proiect de hotărâre de Consiliu Local care să fie supus aprobării CL, care ar urma să decidă astfel schimbarea sau nu din funcţie a lui Melinte. Vicele Ciumacenco susţine că demersurile făcute pentru schimbarea lui Melinte din funcţie trebuie făcute conform legii, pentru ca acesta, în cazul în care va contesta în instanţă decizia de schimbare din funcţie, să nu obţină câştig de cauză. Toţi aceşti paşi ar presupune ceva timp, dacă e să ne luăm după viceprimar, care nu a putut da un termen estimativ când Florin Melinte ar putea pierde şefia Teatrului Muzical. Oricum, primul pas a fost făcut.