25 SEPTEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Val de incendii cu animale moarte, case şi anexe arse
Val de incendii cu animale moarte, case şi anexe arse

Instalaţiile electrice supraîncărcate sau cu diverse defecte pot duce la generarea unor incendii în gospodării, care fac pagube însemnate. Aşa s-a întâmplat şi în noaptea de luni spre marţi, când echipaje ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă de la staţiile din Tecuci şi Iveşti, sprijinite de echipaje ale serviciilor voluntare pentru situaţii de urgenţă din Gohor şi Tudor Vladimirescu, au intervenit pentru localizarea şi stingerea unor incendii. Primul dintre acestea a avut loc în satul Nărteşti din comuna Gohor. „Din pricina unui scurt circuit la instalaţia electrică s-a declanşat un incendiu care a afectat o casă şi grajdul din aceeaşi gospodărie. A ars circa 150 mp din acoperişul casei şi bunurile din două camere dar şi grajdul care avea o suprafaţă de 17 mp. Un cal a murit şi au ars furaje”, a precizat cpt. Cătălin Sion, purtătorul de cuvânt al ISU Galaţi. S-a intervenit pentru localizarea şi stingerea incendiu cu două echipaje ale pompierilor din Tecuci sprijiniţi şi de un echipaj al Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din Gohor. Tot din cauza producerii unui scurt circuit la instalaţia electrică, în aceeaşi noapte, s-a declanşat un incendiu şi într-o gospodărie din localitatea Tudor Vladimirescu. Incendiul a pornit de la o anexă gospodărească unde erau ţinute animale şi păsări dar şi furaje. Incendiul a fost localizat înainte de a afecta şi casa. „În urma incendiului au murit animale şi păsări, un porc şi opt pui de găină, şi au ars şi furajele. A ars toată anexa unde se aflau acestea, circa 20 mp”, a mai spus cpt. Cătălin Sion. S-a intervenit cu un echipaj al pompierilor militari din Iveşti, care au fost sprijiniţi de un echipaj al Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din Tudor Vladimirescu.


Articole înrudite