Patrula din cadrul Secţiei 2 Poliţie Locală, în timp ce se deplasa pe itinerariul de patrulare pe strada Saturn, s-a sesizat din oficiu despre faptul că o persoană de sex masculin avea asupra sa două plăcuţe cu numere de înmatriculare, având anexate şi suporturile din plastic de fixare pe autovehicul. Persoana în cauză a fost reţinută şi identificată ca fiind numitul T.M., de 37 ani, din comuna Grindu, judeţul Tulcea. Fiind întrebat cu privire la provenienţa celor două numere de înmatriculare, acesta a declarat că le-a găsit pe stradă şi avea intenţia de a le folosi la căruţă ca material reflectorizant. S-au efectuat verificări în zonă şi s-a constatat că în faţa blocului A8, de pe strada Saturn, era parcat un autoturism marca Volkswagen, de culoare neagră, căreia îi lipseau plăcuţele de înmatriculare. S-au întocmit actele procedurale, care, împreună cu persoana în cauză şi obiectele corp delict, au fost predate la Secţia 2 Poliţie, în vederea continuării cercetărilor.