17 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Şi-a omorât mama paralizată, cu o lovitură de pumn, dintr-o prostie
Şi-a omorât mama paralizată, cu o lovitură de pumn, dintr-o prostie

Ilie Gheorghe (62 de ani), originar din localitatea gălăţeană Pechea, va regreta tot restul vieţii gestul din ziua de 8 mai 2016, când şi-a lovit mama în vârstă de 91 de ani şi a omorât-o pe loc. Bărbatul şi-a pierdut cumpătul pentru câteva clipe şi, pe fondul consumului exagerat de băuturi alcoolice, şi-a lovit mama cu pumnul. Incidentul s-a petrecut pe 8 mai 2016, iar protagonistul neagă acum orice implicare în moartea mamei sale. Legiştii au stabilit însă că moartea femeii în vârstă de 91 de ani a fost violentă şi s-a datorat unei lovituri în zona capului. De altfel, în declaraţia dată iniţial în faţa judecătorului care a judecat propunerea Parchetului de arestare preventivă, Ilie Gheorghe a recunoscut că şi-a lovit mama imobilizată la pat cu pumnul pentru că aceasta îl întrebase când se rezolvă o problemă legată de furtul unor animale din sat. Ulterior, bărbatul a formulat plângere penală împotriva judecătorului şi a grefierei de şedinţă, susţinând că i-ar fi falsificat declaraţia. Procurorii consideră însă că sunt suficiente probe care dovedesc că Ilie Gheorghe este responsabil de moartea mamei sale şi l-au trimis în judecată pentru omor, fiind şi arestat preventiv pentru 30 de zile. Dacă va fi găsit vinovat, bărbatul riscă până la 20 de ani de închisoare.


Articole înrudite