Un poliţist este cel care de regulă, în meseria lui, trebuie să urmărească mai mereu câte ceva: ba prinderea unui infractor, ba buna desfăşurare a traficului, şi tot aşa…
Ei, iată că, aşa cum roata se întoarce întotdeauna şi în direcţia opusă, i-a venit rândul şi lui Iulian Panait, poliţist originar din Brăila, dar care lucrează acum în Galaţi, să fie urmărit, fără scăpare, de pasiunea de a colecţiona cărţi poştale ilustrate.
Muzeul de Istorie Galaţi, prin amabilitatea directorului Cristian Căldăraru, a făcut ca pasiunea unui tânăr poliţist să se materializeze foarte repede. În doar două săptămâni, muzeografii şi restauratorul muzeului, sub îndrumarea Gabrielei Apostu au pregătit şi etalat colecţia inedită de carte poştală.
„Vinovatul fără vină pentru acest moment al nostru este un brăilean şi ca să stingem bârfele cum că brăilenii nu se împacă cu gălăţenii, iată că un brăilean care lucrează în Ministerul de Interne, deci ai zice că are o meserie care nu prea se sărută cu arta, a venit cu această propunere - dacă putem să organizăm o expoziţie cu o parte din colecţia de cărţi poştale pe care domnia sa le-a adunat de-a lungul timpului”, ne-a explicat directorul Cristian Căldăraru.
O piesă mai puţin cunoscută printre colecţionarii de cărţi poştale, expusă între cele 400 de cărţi poştale ilustrate la Muzeul de Istorie, este un evantai cu imagini liliput din Galaţi.
Iulian Panait „s-a îmbolnăvit” de această pasiune dintr-o întâmplare şi este hotărât ca şi pe viitor să expună cât mai des această colecţie, în diverse locaţii: „Nu am vrut ca această colecţie strânsă de mine cu suflet şi pasiune şi multă încăpăţânare şi nebunie, dacă pot spune, să rămână numai la dispoziţia ochilor mei, numai în casă, am vrut să o expun şi de acum am să încerc în continuare să expun cât mai des această colecţie pentru a putea fi văzută de toate persoanele interesate. Cel puţin din punct de vedere vizual poate să impresioneze, fiind o «boierie vizuală», ca să citez un alt colecţionar, prin multitudinea de cadre prin care se pot vedea multe detalii din perioada interbelică a oraşului, atât animate, cât şi prin arhitectura multor clădiri care nici nu mai există”.
Expoziţia este aşezată oarecum tematic, prezentând multe clădiri, parcuri care astăzi nu mai pot fi văzute decât în imagini.
O expoziţie specială, pe care merită să o vedeţi, iar pentru nostalgici este o adevărată sărbătoare pentru suflet.
Galaţiul şi Brăila de altădată vă aşteaptă, oprite în timp în cărţile poştale ilustrate expuse la Muzeul de Istorie, până la sfârşitul lunii aprilie.