16 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Un fost jurist al Primăriei a câştigat o nouă luptă cu municipalitatea
Un fost jurist al Primăriei a câştigat o nouă luptă cu municipalitatea

Tribunalul Galaţi a respins ieri ca rămas fără obiect un proces deschis de Primăria Galaţi, împotriva Tincuţei Pătruţă, juristul care a condus Serviciul Contencios Juridic al instituţiei timp de peste 10 ani. Justiţia urmează să se pronunţe şi într-un alt dosar ce o are ca protagonistă pe Tincuţa Pătruţă, municipalitatea considerând-o responsabilă de plata unor despăgubiri nejustificate de peste 6.000 de lei cu titlu de cheltuieli de executare silită în urma unui proces pierdut de Primărie cu SC Connex SRL. Societatea ceruse ca municipalitatea să fie obligată să semneze un contract de închiriere pentru un spaţiu de 716 mp, iar judecătorii au admis solicitarea, însă Primăria nu a executat hotărârea judecătorească timp de şase luni de zile. Reprezentanţii municipalităţii susţin că singura vinovată de situaţia creată este Tincuţa Pătruţă şi i-au imputat întreaga sumă, dar aceasta spune că nu a ştiut nimic de proces. Tribunalul şi apoi Curtea de Apel Galaţi nu i-au dat dreptate Tincuţei Pătruţă, argumentând că avocata Georgeta Iordache s-a ocupat de dosar doar la prima instanţă, iar obligaţia declarării apelului pentru Primărie revenea şefului Serviciului Contencios Juridic. Pentru că Tincuţa Pătruţă nu mai este funcţionar public, municipalitatea a deschis un proces civil împotriva ei şi cerea recuperarea cheltuielilor cu executarea silită plătite către Connex, aşa cum a stabilit deja Curtea de Apel, dar judecătorii de la Tribunal nu au fost de aceeaşi părere. Primăria Galaţi nu se lasă şi a mai deschis recent un proces în pretenţii împotriva Tincuţei Pătruţă.

Un alt jurist, un alt proces pierdut de Primărie

Monica Gabriela Udrea, fost consilier juridic la Primăria Galaţi, a câştigat deja procesul împotriva municipalităţii, prin care instituţia cerea ca aceasta să plătească peste 7.000 de lei, ce ar reprezenta drepturi salariale încasate nelegal. Disputa a apărut în urma unui audit al Camerei de Conturi din 2011, care a stabilit că bună parte din angajaţii Primăriei Galaţi au încasat sporuri pe lângă lege, iar banii trebuie recuperaţi. Monica Gabriela Udrea nu mai este angajată în prezent la Primărie, astfel că reprezentanţii municipalităţii au deschis un proces împotriva ei pentru a recupera sporul de condiţii vătămătoare şi sporul de calculator aferent perioadei 2008-2010, acuzând-o de îmbogăţire fără justă cauză. În replică, fostul consilier juridic al Primăriei a susţinut în instanţă că dispoziţia de imputare a venit prea târziu, doarece termenul legal de depunere era de 30 de zile de la constatarea pagubei, iar de atunci a trecut un an de zile. Tribunalul şi Curtea de Apel au decis, în plus, ca Primăria Galaţi să îi plătească fostei sale angajate şi cheltuielile de judecată pe care le-a efectuat cu acest proces.


Articole înrudite