Anul 2012, deşi aflat la început, a fost deja conturat de către mulţi, specialişti sau nespecialişti, drept un an al schimbărilor sociale, spirituale, economice, culturale. Peste toate acestea, 2012 va fi şi an electoral pentru noi, românii, determinant poate, pentru aceste schimbări. Cum va fi fost, vom afla abia în 2013! Cert e că toate frământările la care ne aşteptăm, unele dintre ele chiar au început, ar fi constituit mine nesăcătuite de inspiraţie pentru eternul contemporan al nostru, Ion Luca Caragiale. De ce Ion Luca Caragiale? Dintr-un motiv foarte simplu: anul acesta, pe 30 ianuarie, se împlinesc 160 de ani de la naştere, iar pe 9 iunie, 100 de ani de la îmbrăţişarea eternităţii de către marele nostru dramaturg şi publicist. Deci, Anul Caragiale.
E adevărat că, în 2002, Anul Caragiale a avut un caracter oficial, fiind stabilit astfel printr-o hotărâre de guvern, însă credem că evocarea unui eveniment important pentru formarea noastră ca popor - ori a unei personalităţi istorice, culturale etc. - ţine mai degrabă de gradul nostru de educaţie şi cultură şi nu ar trebui statuat printr-un act normativ . Dar asta e o altă poveste...
Nu ne vom angaja în cele ce urmează în a expune biografia autorului „Momentelor”. Tomuri întregi au fost scrise despre aceasta, noi însă vom căuta să mergem pe urmele lui Caragiale prin Galaţi, deoarece marele scriitor a poposit şi în urbea de la malul Dunării maritime.
Pe la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul sec.XX, era moda conferinţelor. Personalităţi ale vieţii politice, ale culturii, obişnuiau să cutreiere marile oraşe ale ţării, făcând publice propriile lucrări.
Pe 30 martie 1900, I.L.Caragiale a venit la Galaţi, la o conferinţă susţinută la Teatrul Papadopol („Tezaur documentar gălăţean”, p.284.). În acea seară, dramaturgul a prezentat publicului gălăţean, prezent în număr mare, ultimele sale lucrări: „La hanul lui Mânjoală”, „Cănuţă, om sucit”, „Boborul!”, „C.F.R.”, „Baioneta inteligentă” ş.a., astfel încât publicul gălăţean „entuziast şi impresionat adânc” l-a răsplătit pe maestrul umorului românesc cu „foarte multe aplauze şi strigăte de bravo” („Orientul”, 1 aprilie 1900).
A fost poate prima, dar cu siguranţă ultima oară, când Caragiale a vizitat oraşul nostru. Prezenţa ilustrului scriitor în Galaţi a mai fost solicitată în anul 1908, de către Asociaţia funcţionarilor publici „Viaţa”. Maestrul însă le răspunde, la 8 aprilie 1908, „(...) cu părere de rău (...)” că îi este „(...) peste putinţă a profita de graţioasa „(...) invitaţiune (...)”, deoarece „(...) în zilele indicate (de la 13 până la 21 april) (...)” era „reţinut şi în Bucureşti şi în Giurgiu pentru afaceri personale care nu suferă amânare” (I.L.Caragiale, „Scrisori şi acte”).
Locul în care Caragiale a conferenţiat mai poate fi văzut şi astăzi, chiar dacă edificiul Teatrului Papadopol nu mai există de mult (Teatrul Papadopol a funcţionat din 1889 până în 1941). Strada Speranţei (Teatrul Papadopol figura în documentele Prefecturii din 1908 cu sediul pe strada Speranţei), devenită după 1918 str. Col.Boyle, este astăzi strada Portului, de fapt un apendice al acestei străzi care străjuieşte fluviul o bună parte din valea oraşului.
Câteva dintre casele cu care teatrul se învecina au mai rămas în picioare, ajutându-ne la recreerea atmosferei de altădată a urbei gălăţene, deşi amprenta urbanizării fără cap creează o imagine tristă.
Dorind parcă să repare ceva din ce nu au reuşit să păstreze, gălăţenii, iubitor al operelor marelui scriitor i-au ridicat acestuia un bust, operă a sculptorului Andrei Ostap, în anul 1956, bust care se află astăzi în Grădina Publică. O stradă din Galaţi poartă numele maestrului umorului românesc, iar după 1990 numele acestuia i-a fost atribuit şi unei şcoli gimnaziale din Galaţi.
Marius MITROF,
consilier Direcţia Judeţeană pentru Cultură şi Patrimoniul Naţional Galaţi
