CFR Călători anunţă că începând de duminică, 30 octombrie 2011, în activitatea de transport feroviar de călători încetează aplicarea orei oficiale de vară şi se trece la ora Europei Orientale, ora 04.00 devenind ora 03.00. Trenurile de călători vor pleca din staţiile de formare după ora oficială de vară până în noaptea de 29/30 octombrie 2011 ora 04.00, iar trenurile de călători care au ora de plecare din staţiile de formare după ora 04.00 vor pleca la orele din mersul de tren în vigoare, respectând ora Europei Orientale.
Trenurile de călători aflate în circulaţie după ora 04.00, ora oficială de vară, vor opri în staţiile din parcurs stabilite, unde vor staţiona până la ora de plecare din orarul în vigoare după noua oră a Europei Orientale, iar trenurile care mai au de parcurs o distanţă scurtă până la destinaţia finală îşi vor continua mersul până la staţia de destinaţie, fără a mai staţiona suplimentar.
Având în vedere că şi în ţările vecine trecerea de la ora de vară la ora Europei Orientale oficiale se face în aceaşi zi de duminică, 30octombrie 2011, între staţiile de frontieră cu Republica Moldova, Serbia, Ungaria, Bulgaria, trenurile vor circula după orariile din mersul de tren în vigoare. Deoarece Ucraina şi Rusia nu au modificat ora oficială de vară, trenurile internaţionale 1384 şi 1385 vor circula pe teritoriul acestora în conformitate cu dispoziţiile respectivelor administraţii de cale ferată.