16 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
La final de an, tinerii îndrăgostiţi îşi pot uni destinele într-un lăcaş nou amenajat, cu încăpere special concepută pentru acest eveniment deosebit şi nu în locul unde se desfăşura până în prezent, sala mare a Primăriei Tecuci, sau în unul dintre birourile instituţiei. Pare o noutate în condiţiile în care din anul 2006 căsătoriile au fost încheiate pe unde s-a apucat, având în vedere faptul că fosta casă a căsătoriilor a fost „furată” de organizaţia PSD Tecuci, în perioada în care preşedintele acestei organizaţii era Gheorghe Lazăr, primarul Tecuciului în funcţie în acea perioadă. Spaţiul care este la ora actuală pus la dispoziţia tinerilor însurăţei este unul deosebit, modernizat după ultimele standarde, şi oferă tinerilor locul ideal pentru manifestrea bucuriei unui nou început. Choar în ziua inaugurării noii locaţii, care a avut loc pe data de 23 decembrie, în prezenţa primarului municipiului Tecuci, Eduard Finkelstain, a deputatului PDL Carmen Axenie şi a multor şefi de servicii din cadrul administraţiei publice locale tecucene, trei perechi de tineri au spus „Da” în faţa ofiţerului stării civile în noua locaţie. Evenimentul a fost unul mai plin de emoţie decât de obicei, având în vedere faptul că ambientul era unul deosebit, specific acestui pas decisiv pentru viaţa unui cuplu. Ieri, o altă pereche de tineri şi-a unit destinele în faţa ofiţerului stării civile, jurându-şi credinţă până la sfârşitul vieţii.


Articole înrudite