16 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Tabere la munte şi la mare pentru copiii Fundaţiei „Inimă de Copil”
Tabere la munte şi la mare pentru copiii Fundaţiei „Inimă de Copil”

Fundaţia „Inimă de Copil” continuă programul de tabere dedicat copiilor în risc de abandon şcolar provenind din medii socio-economice dificile şi copiilor cu dizabilităţi. Vara aceasta taberele se vor desfăşura în perioada 29 iunie - 09 august iar beneficiari vor fi peste 80 de copii din Galaţi şi Pechea, de la la Centrele de Zi şi Centrul de recuperare şi reabilitare pentru copii cu dizabilităţi, copii bursieri din programul „Un sat, un copil!”, copii din programele de Şcoală după Şcoală ale organizaţiei din Tecuci şi Galaţi, Lieşti şi Frumuşiţa. Copiii vor ajunge în 6 serii diferite la mare şi la munte.

„Anul trecut am văzut pentru pentru prima oară marea, m-am jucat în nisip şi am cules scoici. Nici nu vă imaginaţi cât mă bucur că pot merge şi anul acesta. Am învăţat cât am putut de bine ca să merit să merg şi anul acesta. Nu am mai ieşit din sat până atunci pentru că părinţii mei nu au posibilităţi”, a mărturisit Alina, în vârstă de 10 ani.

„Mi-a plăcut culoarea cerului la mare... Am auzit alţi copii mai mari care povesteau cum e vara la mare şi îmi doream şi eu să merg. Acum 2 ani am învăţat să înot şi să construiesc castele de nisip. Nu am să uit niciodată valurile şi sunetul lor...”, spune Alex, de 12 ani.

Taberele se organizează de peste 13 ani şi includ activităţi de creaţie, artă şi dezvoltare personală, ateliere de pictură, modelaj, activităţi de autocunoaştere, jocuri şi activităţi în echipă, excursii de documentare şi relaxare. Toate acestea sunt organizate pentru integrarea copiilor şi crearea unui mediu sigur, în care cei mici se pot dezvolta şi bucura de clipele frumoase ale copilăriei, aşa cum nu s-ar putea bucura de ele fără ajutorul Fundaţiei „Inimă de Copil” şi al donatorilor ei. 

„Am dezvoltat acest program pentru a susţine şi oferi experienţe noi copiilor, a facilita accesul la educaţie non-formală şi a aduce zâmbete largi, din suflet, pe chipul celor care beneficiază de el”, spune Anna Cristina Burtea, directorul executiv al Fundaţiei „Inimă de Copil”.

Fonduri proprii, sprijinul sponsorilor, donatorilor şi voluntarilor fac posibile asigurarea cazării, a meselor şi gustărilor zilnice, a materialelor necesare activităţilor, a cadrului propice desfăşurării acestora într-o atmosferă plăcută. Fiecare serie de tabere se încheie cu expoziţii de pictură şi lansări de lampioane, premieri şi felicitări pentru strădania fiecărui copil.

Toate acestea sunt posibile datorită tuturor celor care se implică în sprijinirea acestor copii. Şi dumneavoastră puteţi fi printre aceştia. Orice donaţie contează!


Articole înrudite