Căldură la blocurile ANL
Apaterm a dat acum câteva zile undă verde furnizării de căldură la blocurile ANL din Galaţi, inclusiv la cele situate în cartierul Dimitrie Cantemir, ne-a declarat directorul general al societăţii, George Cubasa. Acesta ne-a mai precizat că se fac eforturi substanţiale pentru asigurarea căldurii la o serie de unităţi şcolare şi sanitare, dar că acest lucru ar putea în curând să nu mai fie posibil dacă Electrocentrale nu măreşte debitul de agent termic primar, aşa cum a solicitat Apaterm, atât pentru a putea fi efectuate probele la cald a instalaţiilor de încălzire, cât şi pentru a asigura căldura în unităţile de învăţământ şi cele sanitare. „Acum folosim apa caldă pentru a da căldură în unităţile de învăţământ sau în spitale, dar nu ştiu cât vom mai putea face acest lucru”, ne-a declarat directorul general al Apaterm, George Cubasa.
Cărţile de muncă trebuie predate la Casa de Pensii
Toate persoanele care au reşedinţa sau domiciului în judeţul Galaţi şi deţin carnetele de muncă sunt obligate să le predea Casei de Pensii, însoţite de o copie a actului de identitate. „În caz contrar, se sancţionează cu amendă de la 300 la 600 lei, în cazul persoanelor fizice şi de la 1.500 lei la 5.000 lei în cazul persoanelor juridice”, a precizat Greta Ioniţă, purtătorul de cuvânt al CJPAS Galaţi. Trebuie precizat că termenul limită de predare a carnetelor de muncă de către persoanele fizice sau juridice pentru activitatea de preluare a datelor s-a încheiat la data de 30 septembrie 2010.
Concurs la Agenţia de Protecţie a Mediului
Comasarea activităţii agenţiilor regională şi judeţeană de mediu, prin naşterea unui noi structuri care va avea pe statele de plată 64 de salariaţi, a dat naştere la disponibilizări de personal, precum şi la organizarea unui concurs pentru ocuparea unor posturi unde există mai mult de un „pretendent” pe loc. Astfel, potrivit directorului executiv Geanina Hanţă, pe lista persoanelor efectiv disponibilizate, adică a celor care au primit preavize de concediere, se află un angajat al agenţiei regionale de mediu şi 4 angajaţi ai agenţiei locale de mediu. „Joi se va organiza concurs pentru posturile unde există concurenţă, fiind vorba de susţinerea unui test grilă care este elaborat de către specialişti de la Bucureşti. Practic, vor susţine examene 32 de persoane care vor dori să ocupe 23 din cele 64 de posturi prevăzute în noua organigramă a instituţiei”, ne-a mai declarat Geanina Hanţă. Examanele vor fi susţinute de către angajaţii care doresc să lucreze la compartimentul de autorizări sau de programe şi proiecte europene. În ceea ce priveşte funcţiile de conducere a instituţiei care se va numi Agenţia Regională pentru Protecţia Mediului Galaţi, directorii interimari vor fi numiţi de Ministerul Mediului, în timp ce şefii birourile sau serviciilor vor fi numiţi interimar de către Agenţia Naţională de Mediu, urmând ca ulterior să se stabilească data când va fi organizat concurs pentru ocuparea acestor posturi.
Profesorii sunt invitaţi să-şi spună părerea despre Legea educaţiei
Conform solicitării Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, Inspectoratul Şcolar Judeţean Galaţi a afişat varianta propusă spre asumare de către Guvern a Legii Educaţiei, pe data de 15 octombrie 2010, pe site-ul propriu: www.isj.gl.edu.ro iar în perioada următoare profesorii din judeţ sunt invitaţi să-şi spună părerea în legătură cu amendamentele aduse. Observaţiile vor fi trimise la minister, urmând ca Guvernul să îşi asume acele amendamente cu care vor fi de acord profesorii din sistem.