Transportul în comun pare a fi singura activitate din Tecuci care se desfăşoară fără probleme, respectându-se traseele, orarele, până şi preţurile la bilete au rămas neschimbate de foarte mulţi ani, spre bucuria călătorilor. La acest capitol însă există şi oarecare nemulţumiri, care teoretic nu ar trebui să existe, iar una dintre acestea este lipsa unor staţii amenajate cu scopul de a marca locul de îmbarcare-debarcare, dar şi a proteja călătorii de intemperii. De mulţi ani se vehiculează ideea amenajării de astfel de spaţii, „idee” prevăzută expres în contractele semnate de către operatorii de transport. Astfel, în termen de un an de la semnarea contractului de concesionare a traseelor, operatorii de transport aveau obligaţia de a amenaja staţii standard pe traseele unde funcţionează. „Minunea” nu a avut încă loc, cu toate că termenul a trecut de mult, chiar mai multe termene, iar autorităţile au trecut cu vederea faptul că nu s-a respectat această prevedere contractuală pe motiv de... criză.
Actualul primar al municipiului Tecuci, Daniel Gerhardt Þuchel, are în vedere nu numai amenajarea de staţii, ci şi obţinerea de venituri la bugetul local de pe astfel de spaţii.
„Pentru moment nu am foarte multe amănunte în legătură cu această problemă, însă consider că staţiile pentru călători nu trebui să aibă doar rolul de a proteja călătorii de ploi, ninsori sau soare puternic, de pe urma acestora existând posibilitatea obţinerii de venituri la bugetul local, din publicitate. În perioada următoare mă voi ocupa de această problemă şi vom căuta măsuri concrete astfel încât ploile de toamnă să nu mai prindă călătorii descoperiţi”, a concluzionat primarul municipiului Tecuci.