Dan Dănăilă "iubeşte" cu patimă matematica, de aproape 7 ani… Specialitatea lui sunt olimpiadele internaţionale, de la care se întoarce întotdeauna cu câte o medalie. În vacanţa aceasta de vară va dedica ore nenumărate studiului matematicii dar şi pentru engleză, asta pentru că îşi doreşte să aplice la o universitate din SUA. Ştiindu-l extrem de ambiţios - faptele lui o demonstrează -, nu avem nici cea mai mică îndoială că va realiza tot ce îşi doreşte cu ardoare.
Reporter: Ce însemnă pentru tine această recunoaştere (n.r. - elevul anului)?
Dan Dănăilă: Chiar dacă este pentru a doua oară când sunt ales elevul anului, mă bucur şi sunt mândru de acest premiu deoarece reprezintă o recunoaştere a muncii mele de 7 ani.
R: Care a fost cea mai "dură" competiţie la care ai participat?
DD: Am participat la foarte multe competiţii naţionale şi internaţionale, dar cred că cele mai dure sunt testele de selecţie pentru lotul restrâns al României deoarece trebuie să fii pregătit din punct de vedere matematic foarte bine, dar la fel de importantă este şi pregătirea psihică şi emoţională.
R: Ai hotărât să urmezi facultatea în SUA. Cum ţi-ai dori să fie învăţământul universitar românesc ca să te poată determina să nu pleci?
DD: Pentru mine timpul este prea scurt pentru a mă face să mă răzgândesc deoarece în luna decembrie este perioada în care poţi să aplici pentru universităţile din America, iar până atunci sistemul universitar românesc nu are timp să se schimbe.
R: Ce este important: să ai "şcoala vieţii" sau să ai "şcoală"?
DD: Consider că amândouă sunt la fel de importante deoarece prima te ajută să faci faţă oricărei situaţii din viaţa de zi cu zi, iar cealaltă te ajută să avansezi pe plan profesional.
R: A sosit şi vacanţa mare, după atâtea rezultate adunate de-a lungul anului… Ce face Dan Dănăilă în vacanţă?
DD: În perioada imediat următoare trebuie să mă pregătesc pentru Olimpiada Pluridisciplinară Tuymaada, apoi va trebui să mă apuc de învăţat pentru examenele de limba engleză, ce urmează să le dau în toamnă. Asta înseamnă că am un program destul de încărcat în vacanţă. Singurul lucru pe care îl regret este că nu pot merge în vacanţă la bunici deoarece în fiecare vară mergeam acolo din prima până în ultima zi de vacanţă.
R: Cu atâtea rezultate remarcabile, reuşita în carieră este evidentă. Ce îţi doreşti să realizezi în plan personal?
DD: Să îmi fac timp să ies cu prietenii şi să joc fotbal, deoarece sunt un mare fan al acestui sport.
R: Cât de util este pentru motivaţia noastră să ne facem bilanţuri, să vedem plusurile şi minusurile pe care le avem la inventar?
DD: Consider că este foarte important să îmi fac „bilanţul” la sfârşitul fiecărei competiţii pentru a vedea plusurile şi, cel mai important, pentru a corecta minusurile.
R: Matematic sau nu, ce înseamnă pentru Dan Dănăilă să-şi trăiască viaţa?
DD: Nu mă deosebesc aproape cu nimic de ceilalţi adolescenţi de vârsta mea, numai că eu, spre deosebire de ei, mi-am descoperit plăcerea de a pătrunde în lumea matematicii şi sper ca ,după atâţia ani de muncă, să primesc mai târziu de la viaţă ceea ce merit.