Tribunalul Galaţi a demarat cercetarea judecătorească în procesul a doi administratori de firmă, Emil Răzvan Iorga şi Nicoleta Iorga, pentru evaziune fiscală, în forma ascunderii bunului ori a sursei impozabile sau taxabile, în evaziune fiscală, în forma evidenţierii, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive, spălare a banilor, şi complicitate la infracţiunile amintite. Conform procurorilor anticorupţie, în perioada 2006-2009, Emil Răzvan Iorga, ajutat de Nicoleta Iorga, dar şi prin intermediul unor persoane interpuse, a creat şi dezvoltat un circuit fictiv de mărfuri între mai multe firme, prin evidenţierea în contabilitate a unor operaţiuni fictive, disimulând astfel provenienţa motorinei, cu scopul sustragerii de la plata accizei şi a taxei pe valoare adăugată.
Emil Răzvan Iorga ar fi ascuns provenienţa combustibilului, format dintr-un amestec de uleiuri minerale neaccizate, diluanţi şi alte produse, prin aprovizionarea acestor produse în numele unor societăţi comerciale tampon, pe care le coordona personal, ca urmare a numirii în funcţia de administrator a unor persoane ce nu aveau reprezentarea integrală a activităţii desfăşurate. De asemenea, Emil Răzvan Iorga s-ar fi implicat în întocmirea documentaţiei de provenienţă şi de livrare a motorinei comercializate, în transportul şi valorificarea acesteia, cu scopul sustragerii de la plata accizei şi a taxei pe valoare adăugată, prejudiciul total adus bugetului de stat fiind în cuantum de 8.680.609,50 lei, (echivalentul a 2.325.749,46 Euro). „În perioada 2008-2009, inculpatul Emil Răzvan Iorga, direct sau prin intermediul persoanelor interpuse, a transferat diferite sume de bani, cu titlu de „avans marfă” sau „contravaloare motorină”, pe care le-a retras ulterior sau le-a folosit pentru achiziţionare de valută, urmată de retragerea sumelor respective, cunoscând că acei bani provin din săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală. Suma reciclată prin operaţiunea de spălare a banilor a fost de 6.035.707 lei, (echivalentul a 1.650.000 euro)”, susţin procurorii anticorupţie. DNA Galaţi a luat măsura sechestrului asigurător asupra mai multor bunuri mobile şi imobile aparţinând lui Emil Răzvan Iorga şi Nicoleta Iorga.