Octavian Dumitru, gălăţeanul solist al Operei din Iaşi care s-a sinucis duminică în casa sa din Iaşi, a fost adus luni noaptea acasă, la Galaţi. A fost depus la capela bisericii Sf. Spiridon. Fratele artistului a rupt pentru prima dată tăcerea. Nici el, nici restul familiei sau al prietenilor nu înţeleg de ce Octavian s-a sinucis.
Rudele şi prietenii l-au aşteptat pe Octavian Dumitru cu braţele încărcate de flori şi cu lumânări. Unii prieteni au venit şi din alte ţări, cum este cazul Adrianei Cherciu, care a venit tocmai din Kuweit. „Nu pot să cred că a făcut aşa ceva. Nu era deloc genul de om care să ia astfel de decizii. Nu cred că problemele cu acea casă, probleme de care am tot auzit, ar fi fost cauza. Era un om care nu ar fi dezarmat pentru atâta lucru”, a spus Adriana Cherciu.
Nimeni nu-şi poate explica ce s-a întamplat. Părinţii artistului sunt dărâmaţi de durere. Mai în putere, dar abia ţinându-şi plânsul, Razvan, fratele lui Octavian, a vorbit despre ultimele clipe ale fratelui său alături de viitoarea soţie şi nedumerirea în faţa unui asemenea gest: „Încă nu îmi vine să cred. Nu ştiu, nu ştiu de ce, de ce... Nu era nici de la casă, nici... nu ştiu, a fost şi foarte obosit... Era foarte vesel şi dinamic, nu cred... nu ştiu ce o să facem. Am vorbit cu el sâmbătă seara, înainte să se întâmple. Era foarte obosit, ce-i drept, că iniţial nici nu am vrut să îl sun, dar ceva m-a făcut să îl sun în seara aia. Mi s-a părut mai rece, mai obosit, chiar vorbeam de asta cu soţia. Pe 14 februarie i-a cerut mâna viitoarei soţii. Nu ştiu ce motiv ar fi avut, chiar nu ştiu. Avea şi o carieră, roluri mari... (...) Viitoarea lui soţie l-a găsit, ea ne-a anunţat. Încă îl mai resuscitau atunci. Încep să mă gândesc că l-a omorât cineva, că el chiar nu avea niciun motiv. Nici iubitei nu i-a spus nimic. În ultima vreme locuiau mai des împreună. Ei deja strângeau lucrurile să se mute într-un apartament, de la casă. În ultima seară au dormit împreună iar dimineaţa, chiar la plecare, a vrut să o conducă, dar i-a zis «lasă, mai stai»... cine ştie, poate era salvarea, nu ştiu...”.
Funerariile solistului sunt programate pentru miercuri. Aseară colegii erau aşteptaţi la capelă. Dimineaţă va fi dus la Teatrul Muzical „Nae Leonard”, unde Octavian va popsi în foaier, înainte de despărţirea pentru veşnicie.