16 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Singura fată cu 10 la bac din judeţul Galaţi este din Tecuci
Singura fată cu 10 la bac din judeţul Galaţi este din Tecuci

Claudia Ghiţă de la Colegiul Naţional „Spiru Haret” din Tecuci este singura candidată la bacalaureat din judeţul Galaţi care a promovat examenul cu 10 pe linie. Este drept că asta s-a întâmplat după ce a constestat nota 8.80 pe care o primise la limba română. Ca şi în cazul altor tineri depunctaţi greşit la prima corectare, s-a dovedit că a avut dreptate. După contestaţie a luat 10, ceea ce arată că  tânăra, care vrea să devină medic, s-a evaluat bine. Chiar dacă a avut emoţii când şi-a luat inima în dinţi şi a contestat nota, a arătat că este un om care îşi cunoaşte bine valoarea dar şi respectă munca profesorilor şi ajutorul părinţilor, cărora le datorează rezultatele bune la învăţătură. 

„Când am văzut nota de la limba română, 8.80, în timp ce la celelalte aveam 10, mi-am spus că imediat trebuie să fac contestaţie. Ştiam ce am scris, m-am evaluat după barem şi pur şi simplu nu aveam cum să iau o notă aşa de mică. Părinţii mei, profesorii mei, toţi m-au sprijinit şi m-au ajutat să am încredere în mine”, a spus Claudia. 

 

Speră să devină chirurg, dar nu va renunţa la pictură şi citit

 

Claudia Ghiţă ne-a spus că secretul rezultatelor de 10, nu doar la bacalaureat, ci şi în general, este munca nu de un an, doi, ci continuă. Claudia este fiica unor cadre didactice, tatăl este profesor de matematică, mama este învăţătoare. A intrat în liceu prima pe liste iar apoi a avut permanent rezultate care au plasat-o în topul elevilor buni ai Colegiului „Spiru Haret” din Tecuci. 

„Am învăţat 12 ani în continuu, constant, aşa că nu pot spune că pentru pregătirea bacalaureatului am făcut ceva special sau am renunţat la socializare sau la alte lucruri specifice vârstei. Este adevărat că am accelerat ritmul în utimul an, dar asta era normal. Nu plec încă în vacanţă. Mă aşteaptă admiterea la Facultatea de Medicină din Iaşi. Abia apoi emoţiile se vor termina. Cred că mi-ar plăcea să devin chirurg. Pasiunile mele? Nu prea sunt cele ale secolului acesta. Îmi place să pictez şi să citesc literatură clasică, în special cea franceză”, a spus Claudia Ghiţă. 

Tânăra nu ar vrea să plece din România, aşa cum ştie că, din păcate, vor să o facă cei mai mulţi viitori medici. Şi asta pentru că familia este foarte importantă pentru ea. După ce va trece şi de admitere, Claudia speră să plece într-o scurtă vacanţă în Delta Dunării. Pentru ea, familia şi profesorii ei, acest 10 pe linie la bacalureat, unic în judeţ, este o răsplată a muncii constant depuse, dar poate că ar fi preferat ca nota la care avea dreptul să nu vină după o constestaţie. 


Articole înrudite