Liderul Sindicatului Liber al Siderurgiştilor afirmă că la nivelul central al mişcării sindicale este nevoie de o schimbare a unor lideri, deoarece, pe lângă dezinteres, lumea şi-a pierdut încrederea în marii lideri de sindicat. Afirmaţiile Ilincăi Diaconu vin în contextul în care la ora actuală la Combinat se desfăşoară negocierea noului Contract Colectiv de Muncă (CCM), în care miza principală o reprezintă capitolul de creşteri salariale de care ar putea să beneficieze angajaţii anul viitor, tratative la care participă reprezentanţii altui sindicat reprezentativ.
- Cum vedeţi la ora actuală mişcarea sindicală din România?
Eu o consider în continuare o formă importată de apărare a drepturilor salariaţilor din România, cu condiţia că ea trebuie să se reformeze şi să găsească alte strategii de luptă, de apărare a angajaţilor. Se ştie că ora exactă în ceea ce priveşte mişcarea sindicală se dă la Bucureşti şi trebuie să spun cu regret că sunt unii lideri care au cedat să mai lupte pentru modificarea unor legi cum ar fi Legea Dialogului Social sau a Codului Muncii. Această lege, adoptată pe vremea guvernului Boc şi care nu a fost modificată aşa cum ni s-a promis în ultimii ani, deşi au fost făcute o serie de proteste la Bucureşti şi nu numai acolo, a produs numai deservicii salariaţilor şi sindicatelor.
- Puteţi fi mai explicită?
La ora actuală nu mai există contract naţional pe economie şi nici nu există contracte colective de muncă la nivel de sectoare, cum erau înainte ramurile, de exemplu metalurgia, petrochimia sau alte componente ale industriei. Practic, acest lucru înseamnă că, la nivelul unei unităţi unde nu există sindicate, salariatul nu este apărat decât de prevederile Contractului Individual de Muncă, iar în cazul unităţilor unde existau contracte colective de muncă la nivel de unitate salariaţii erau mai bine apăraţi, în multe cazuri, deoarece drepturile prevăzute în contractele colective la nivel de sector sau la nivel naţional aveau prevederi superioare, deci şi drepturi superioare, care erau obligatorii la nivel de unitate, iar negociarea unui contract de muncă la nivel de unitate ţinea cont în mod obligatoriu de aceste prevederi şi drepturi, în sensul în care nu se putea obţine mai puţine drepturi în urma negocierii unui Contract Colectiv de Muncă la nivel de unitate. În România se poate ajunge în situaţia, şi aceasta există, ca un salariat să aibă legal salariul minim pe economie stabilit de Guvern.
„Salariaţii vor să li se ofere numai cadouri şi nu au încredere în liderii de sindicat”
- Cum consideraţi atitudinea salariaţilor faţă de liderii de sindicat şi care este implicarea lor în mişcarea sindicală, în opinia dumneavoastră?
Din păcate, trebuie să spun că în ultimii ani salariaţii au devenit din ce în ce mai dezinteresaţi în ceea ce priveşte implicarea în lupta sindicală şi implicit în obţinerea unor drepturi pentru ei, principala lor preocupare fiind aceea să se intereseze când se dau cadouri de Crăciun sau de Paşte sau de 8 martie şi se aşteaptă ca doar liderii să se lupte pentru ei şi să le rezolve toate problemele, ceea ce nu este normal. Sau să afle în urma unei negocieri a Contractului Colectiv de Muncă rezultatele la sfârşit, fără să fie interesaţi deloc pe parcurs ce fac liderii lor în discuţiile cu patronatul... Forţa unui sindicat nu stă doar în lideri, ci şi în membrii de sindicat, care trebuie să le fie alături şi să îi ajute şi să îi sprijine cînd li se solicită acest lucru. Nu poţi câştiga o luptă cu patronatul de unul singur
„Salariaţii nu au meritat să aibă un sindicat cum a fost odată Solidaritatea”
- Credeţi în forţa şi puterea unui sindicat?
Da, cred că a existat acum câţiva ani un asemenea sindicat, care s-a numit sindicatul Solidaritatea, care a reprezentat o adevărată forţă şi a creat probleme patronatului. Nu vreau să comentez motivele care au stat la baza disensiunilor care au apărut la acea vreme în sindicat, probabil aşa a trebuit să stea lucrurile, dar cert este că salariaţii nu au meritat să aibă un ademenea sindicat, care s-a luptat pentru ei cu adevărat. S-a încercat o formă de sindicalism autentic, care să dea roade, şi singurii noştri oponenţi adevăraţi nu cred că au fost cei din administraţie, ci chiar mulţi din salariaţii pe care îi chemam să fie alături de noi şi să se lupte pentru drepturile lor dar nu au răspuns suficienţi apelului nostru de atunci. Mişcarea sindicală trebuie întreţinută de salariaţi, nu înseamnă doar să îţi plăteşti cotizaţia la sindicat şi liderul, trebuie să existe un respect reciproc.
- Am înţeles că legea îi protejează parţial şi nu suficient pe liderii de sindicat de patroni şi de conducere. Dar îi protejează pe aceştia de salariaţii recalcitranţi? Pentru că există şi astfel de oameni...
Din păcate, legea nu asigură o asemenea protecţie a liderilor de sindicat care se confruntă cu unele situaţii neplăcute atunci când fac teren şi se duc în mijlocul oamenilor, aceştia fiind bruscaţi, criticaţi sau înjuraţi. Trebuie ca oamenii să înţeleagă că dacă cineva şi-a asumat rolul de lider, chiar dacă acel om poate nu s-a schimbat în bine şi mai şi greşeşte, a făcut-o ca să îi apere pe oameni şi să le obţină cât mai multe drepturi. Liderii de sindicat care vin în mijlocul oamenilor trebuie respectaţi, pentru că sunt lideri de sindicat care nu sunt văzuţi cu zilele de oameni, stau doar în delegaţii şi prin şedinţe în străinătate şi nu informează oamenii şi nici nu vin să stea de vorbă cu ei. Tare îmi este teamă că atunci când se va pune, poate, problema relansării mişcării sindicale, şi se va pune într-o zi, nu vor mai fi mulţi care să dorească să facă muncă sindicală.
„Oamenii au puterea să îşi schimbe liderii de sindicat dacă nu obţin ce doresc pentru ei”
- De ce credeţi că oamenii nu au încredere în liderii de sindicat? Poate fi şi acesta un motiv pentru care în România în general nu există acţiuni de protest ca în alte ţări şi implicarea este redusă? Poate fi vorba şi de frica de a nu păţi ceva dacă reacţionează?
Nu cred că este vorba de frică, ci doar de dezinteres. Şi vă spun acest lucru pentru că oamenii, cei mai mulţi dintre ei, nu sunti interesaţi să îşi cunoască drepturile, cum ar fi acela de a participa la luarea de decizii şi la şedinţele de sindicat şi de a-i schimba ei pe liderii de sindicat dacă nu sunt mulţumiţi de ei. Vă spun acest lucru legat de dezinteres deoarece acum câţiva ani, când sindicatul Solidaritatea era la început de drum, am pus afişe, am distribuit fluturaşi cu drepturile pe care oamenii le aveau dar nu erau interesaţi să afle şi să se implice. Aşteptau ca alţii să facă şi să obţină ceva pentru ei, dacă se poate. Este adevărat că mulţi nu au încredere în lideri şi ne spun că suntem toţi la fel, aşa cum spun că sunt şi politicienii. Eu nu sunt de acord cu acest lucru şi cred că nu toţi liderii de sindicat sunt la fel, aşa cum nu toţi politicienii sunt la fel. Tot ceea ce trebuie să înţeleagă oamenii este că stă în puterea lor să se implice, să îi schimbe pe liderii de sindicat dacă văd că nu fac ceva pentru ei, să le ceară socoteală, dar să înţeleagă că mişcarea sindicală, chiar aşa cum este ea, este necesară pentru că este singura modalitate de a-i ajuta şi a-i apăra. Aşa cum este adevărat că şi mişcarea sindicală trebuie reformată de la vârf.
