Grădina Botanică a găzduit ieri primele acţiuni desfăşurate în cadrul Săptămânii Europene pentru Sănătate şi Securitate în Muncă, care anul acesta are loc sub deviza prevenirii accidentelor şi riscurilor în domeniul mentenanţei. Sala de dezbateri a Grădinii Botanice a fost ieri neîncăpătoare, fiind prezenţi atât reprezentanţi ai unor firme, instituţii deconcentrate, lideri de sindicat, cât şi şefii a 11 inspectorate judeţene de muncă, gazda fiind Inspectoratul Teritorial de Muncă Galaţi, în frunte cu directorul coordonator Ionel Petrea. La deschiderea seminarului regional, la care vor fi prezentate un număr de 40 de lucrări care vor aborda tematica prvind reducerea şi prevenirea accidentelor în domeniul mentenanţei, au fost prezenţi şi inspectorul general al Inspecţiei Muncii, Danteş Nicolae Bratu, precum şi omologul său din Republica Moldova, Dumitru Stavilă. Inspectorul general al Inspecţiei Muncii a reliefat importanţa pe care o are comunicarea în prevenirea producerii unor incidente neplăcute, şi aici este vorba de informaţiile legate de măsurile de protecţie şi de securitate în muncă, care trebuie luate şi trebuie să ajungă la angajaţi. Inspectorul general a mai subliniat faptul că legislaţia românească în domeniu a fost adaptată de ani buni celei europene şi că în ultimii ani s-a înregistrat o scădere a numărului de accidente de muncă, tot mai mulţi agenţi economici punând accent pe luarea unor măsuri care vizează respectarea normelor de sănătate şi securitate în muncă. La rândul său, directorul coordonator al ITM Galaţi, Ionel Petrea, a spus că şi la nivel judeţului Galaţi s-a înregistrat o scădere a numărului de accidente, inclusiv a celor mortale, fiind date ca exemplu atât Combinatul, cât şi Şantierul Naval. Inspectorul general al Inspecţiei Muncii din Republica Moldova, Dumitru Stavăr, a explicat rolul inspectorilor de muncă şi mai ales problematica existentă în ţara vecină, precizând că va fi încheiat un protocol de colaborare cu Inspectoratul Teritorial de Muncă Galaţi pentru derularea în comun a mai multor de acţiuni.