16 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
„SemiMaraton One Gym Galaţi” a adunat 50.000 de lei, cu care vor fi susţinute 13 proiecte
„SemiMaraton One Gym Galaţi” a adunat 50.000 de lei, cu care vor fi susţinute 13 proiecte

La compeţia „SemiMaraton One Gym Galaţi”, ajunsă la cea de-a patra ediţie, au fost la start peste 700 de alergători, pe cinci trasee din zona Falezei, cu lungimi cuprinse între 350 de metri (pentru copii) şi 21 de kilometri (pentru alergătorii de anduranţă).La compeţia „SemiMaraton One Gym Galaţi”, ajunsă la cea de-a patra ediţie, au fost la start peste 700 de alergători, pe cinci trasee din zona Falezei, cu lungimi cuprinse între 350 de metri (pentru copii) şi 21 de kilometri (pentru alergătorii de anduranţă).Desfăşurat pe unul dintre cele mai mai frumoase trasee, de-a lungul Dunării, SemiMaraton One Gym Galaţi 2017, organizat, în cooperare cu un număr impresionat de instituţii şi de sponsori, de către Fundaţia Comunitară Galaţi, a colectat fonduri în valoare totală de peste 50.000 de lei, care vor fi folosite pentru 13 proiecte din comunitate. Punctul central al admirabilei campanii umanitare a fost duminică, 28 mai, atunci când peste 700 de gălăţeni au alergat pentru cele mai importante proiecte din comunitate. Evenimentul a adus împreună peste 1.500 de gălăţeni care au susţinut proiecte din comunitate. Fie că au alergat, au donat, au făcut voluntariat sau au făcut parte din galerie, toţi gălăţenii s-au implicat pentru binele comun. Bucuria de a dărui, generozitatea, plăcerea de a alerga şi un entuziasm fără precedent au făcut evenimentul unul care a împuternicit întreaga comunitate gălăţeană. Termenul până la care s-au putut face donaţii a fost 28 iunie 2017. „Mulţumim comunităţii gălăţene care de la an la an arată că dacă oferi încredere primeşti înapoi însutit, implicare, respect, încredere. Duminică a fost despre a te simţi bine, a zâmbi şi a fi împreună, ca echipă, întreaga comunitate. Împreună suntem mai puternici”, a declarat Cristi Marian Ochiu, director executiv al Fundaţiei Comunitare Galaţi. Din cele 13 cauze înscrise în 2017 la SemiMaraton Galaţi OneGym, 9 proiecte au reuşit să îşi depăşească obiectivul financiar propus. Astfel, fondurile strânse pentru cauzele participante au fost: -Asociaţia Copiilor Nevăzători – „Clubul lui Filip” - 14.025 lei -Fundaţia „Inimă de Copil” – „Susţinem copiii cu dizabilităţi” - 7.475 lei -Fundaţia Motivation – „Mobilitate şi viaţă independentă” - 4.930 lei -Cristi Onofrei – „Semimaraton pentru Bianca” - 4.765 lei -Asociaţia Persoanelor cu Handicap „Sporting Club” – „O viaţă în mişcare” - 4.290 lei -Asociaţia de sprijin pentru Părinţii şi Copiii cu Autism Galaţi (APCA) – „Aleargă pentru copiii speciali!” - 3.260 lei -Asociaţia Multifuncţională Filantropică „Sfântul Spiridon” – „Cu trenul prin ţara mea” - 3.130 lei -Fundaţia „Cuvântul întrupat” – „Dăruieşte o zi de tabără unui copil vulnerabil”- 2.610 lei -Asociaţia MAUSI – „Ţiglina Bike & Trail Park” - 2.305 lei -Asociaţia „Dincolo de tăcere” – „Construieşte alături de noi” - 2.155 lei -Asociaţia „Ajutaţi-l pe Lăbuş” – „Sterilizarea câinilor fără stăpân” - 1.725 lei -Asociaţia Education & Support Sphere – „Invest” - 1.405 lei -AIESEC Galaţi – „Discover Community”- 715 lei „Felicitări tuturor! Mulţumim celor care sprijină proiectele Fundaţiei Comunitare Galaţi şi fac posibile experienţele care ne aduc împreună. Mulţumim pentru toate eforturile depuse şi mobilizare, pentru încredere şi participare, pentru că aţi răspuns afirmativ la o nouă provocare lansată. Suntem o comunitate care şi-a depăşit limitele”, a declarat Amalia Ene, manager programe în cadrul Fundaţiei Comunitare Galaţi. Misiunea Fundaţiei Comunitare Galaţi este de a îmbunătăţi calitatea vieţii în comunitate şi de a furniza leadership-ul activităţilor de filantropie prin promovarea de soluţii comunitare şi acţiuni care susţin binele comun.


Articole înrudite