Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi l-au trimis în judecată pe Daniel Mihai, şeful postului de Poliţie din comuna gălăţeană Fârţăneşti, după ce mai mulţi localnici l-au reclamat pentru că le ceruse bani ca să facă uitate dosarele penale pe care le instrumenta pe numele acestora. Primul pe listă a fost Florentin Crăiţă, care a fost oprit în trafic pe 21.11.2015 de către Daniel Mihai şi alţi doi poliţişti. După ce a fost testat cu etilotestul, s-a constatat că bărbatul avea o alcoolemie de 0,50 mg/l alcool, iar şeful de post i-a dat de înţeles că nu se va alege cu dosar penal dacă îi ”scapă” 500 de euro. A fost doar începutul, pentru că după ce s-a văzut cu 1.000 de lei şi 250 de euro în buzunar, Daniel Mihai şi-a mărit pretenţiile cu încă 1.000 de euro, chipurile pentru ”a le închide gura” colegilor săi. Ulterior, a cerut alţi 500 de euro pentru un procuror de la Târgu Bujor, ce urma să se ocupe de dosarul penal al lui Florentin Crăiţă. Bărbatul l-a reclamat la colegii săi poliţişti, care în urma unui flagrant au depistat cei 500 de euro solicitaţi într-o maşină ce îi aparţine şefului de post din Fârţăneşti. Daniel Mihai a negat că ar fi primit banii pentru a-şi trafica influenţa şi a susţinut în faţa anchetatorilor că cei 500 de euro ar fi reprezentat, de fapt, un împrumut primit de la Florentin Crăiţă pentru a-şi cumpăra un utilaj agricol.
Plasat în arest la domiciliu
Seria ilegalităţilor comise de şeful de post nu se opresc aici. Daniel Mihai a ajuns în vizorul procurorilor şi după ce pe 03.12.2015 a cerut 1.000 de lei unui alt consătean, Cristea Dionisie, ca să intervină la un procuror pentru soluţionarea favorabilă a unui dosar penal deschis pe numele acestuia. Poliţistul nu a recunoscut nici această faptă, declarând în faţa anchetatorilor că a vorbit cu Cristea Dionisie doar în calitate oficială şi pentru a-l ajuta cu mama sa, care avea probleme de sănătate. Şeful de post a comis-o, din nou, după ce, în cursul anului 2015, a determinat un alt consătean să îi aducă un număr mai mare şpalieri decât cei care fuseseră furaţi de la doi localnici, în condiţiile în care proprietarii bunurilor nici măcar nu depuseseră plângere la Poliţie. Daniel Mihai va răspunde acum pentru trafic de influenţă şi abuz în serviciu, fiind iniţial arestat preventiv pentru 30 de zile, pentru ca recent Curtea de Apel Galaţi să îl plaseze în arest la domiciliu.