În conformitate cu prevederile HCL nr.163/11.04.2011, în perioada 13 martie – 24 martie, zilnic de luni până joi, între orele 8:30-15:00 şi vineri între orele 8.30 – 12.00, se poate solicita un ajutor de urgenţă sub formă de tichete sociale de către următoarele categorii de persoane: pensionarii singuri sau familii de pensionari fără aparţinători legali sau ai căror susţinători legali nu au posibilităţi financiare; familii cu 4 sau mai mulţi copii în întreţinere, pentru care vor face dovada frecventării unei forme de învăţământ; familii monoparentale cu 2 sau mai mulţi copii în întreţinere, pentru care vor face dovada frecventării unei forme de învăţământ; familii confruntate cu probleme grave de sănătate a membrilor acestora, care în urma anchetei sociale, a detalierii bugetului familiei, a cheltuielilor lunare şi a actelor medicale prezentate la dosar, reprezintă cazuri sociale; persoanele adulte cu handicap gradul I, II, III; alte situaţii sociale deosebite, constatate în urma efectuării anchetei sociale.
Cererile se pot depune în următoarele puncte: Serviciul public de asistenţă socială din str.Fraternităţii nr.1(cartiere arondate: Centru, Port, Zona Gării, Piaţa Centrală, Valea Oraşului), Parohia Pogorarea Sf.Duh din str.Saturn (Mazepa I şi II, Ţiglina I, II şi III), Centrul de sprijin social pentru romi din str.1 Decembrie 1918 nr.25 (Cartier Siderurgiştilor Vest, Cartier Aurel Vlaicu, Micro13B, 14, 38, Cartier Fileşti, Micro 40, 39A, 39B, 39C) şi Asociaţia filantropică Sf. Antonie cel Mare din B-dul Dunărea nr.70 (Micro 16, 17, 18, 19, 20, 21, Cartier Barboşi, Centură, Cartier Dimitrie Cantemir).