16 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
S-a îmbătat la bar şi apoi s-a apucat să tragă focuri de armă
S-a îmbătat la bar şi apoi s-a apucat să tragă focuri de armă

Incident în localitatea Tudor Vladimirescu. Ieri, în jurul orei 18.00, un bărbat de 51 ani din comuna Tudor Vladimirescu, după ce a consumat băuturi alcoolice la un bar din localitate, pentru a se distra, a scos dintr-un buzunar un pistol şi a tras un foc în plan vertical.
„Poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase au stabilit că pistolul este unul neletal, de zgomot având calibrul de 8 mm. Fiind întrebat de provenienţa armei, bărbatul precizează că a achiziţionat-o din Italia în anul 2012 şi că în acelaşi an a introdus-o în Romania, dar că nu a folosit pistolul niciodată. Pistolul, încărcătorul şi un număr de 11 cartuşe calibru 8 mm au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor”, a precizat sinsp. Andreea Rogojină, IPJ Galaţi. Poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, contrabandă calificată şi uz de armă fără drept.


Articole înrudite