Judecătoria Lieşti a încheiat cercetarea judecătorească în dosarul în care patru gălăţeni au fost judecaţi pentru tâlhărie în formă calificată şi tăinuire, după ce anchetatorii au descoperit că aceştia sunt autorii unui jaf comis în localitatea gălăţeană Hanu-Conachi, un verdict în acest caz urmând să se pronunţe la începutul lunii aprilie 2015. Jaful a fost pus la cale după ce unul dintre aceştia, Văduva Vadar, a fost eliberat din Penitenciarul Galaţi la începutul lui 2014. Acesta a fost coleg de cameră cu Moca Ionel, iar după ispăşirea pedepsei a luat legătura cu Ion Barbu, cumnatul acestuia, pentru a-şi plăti o datorie. Cei doi au hotărât atunci să sustragă bani şi bijuterii din locuinţa unei persoane care locuia în Hanu-Conachi, despre care se ştia că a fost plecată în străinătate şi este înstărită. În „afacere” au fost incluşi ulterior şi Balozache Florin şi Dumitrache Ciprian. După ce şi-au acoperit feţele cu fulare şi eşarfe, ei au pătruns în locuinţa victimei, unde au descoperit că se află şi doi minori. Fără să stea prea mult pe gânduri, le-au imobilizat mâinile şi picioarele, iar proprietarul a fost legat şi la gură pentru a nu ţipa.
Tâlharii au descoperit în casă bunuri în valoare de 30.000 de euro, fiind vorba de bijuterii, a căror valoare a fost estimată la 25.000 de euro, suma de 10.000 de lei, un seif, dar şi acte de identitate şi actele de proprietate ale imobilului. La scurt timp după plecarea agresorilor, una dintre victime a reuşit să se dezlege şi a anunţat Poliţia. Tâlharii au spart seiful cu un ciocan, iar bijuteriile le-au vândut la Bucureşti pentru 10.000 de lei, pe care i-au împărţit între ei. Anchetatorii au aflat ulterior semnalmentele agresorilor, iar instanţa a dispus arestarea lor preventivă. Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi i-a trimis în judecată pe Văduva Vadar, Balozache Florin, Dumitrache Ciprian, Moca Ionel şi Barbu Ion pentru tâlhărie în formă calificată, în timp ce Tite Alexandru şi Petre Elefterie Ilie vor răspunde pentru tăinuire. Judecătoria Lieşti a decis recent să menţină arestarea preventivă pentru toţi cei patru bărbaţi puşi sub acuzare.