15 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
S-a decis: se montează camere de supraveghere în cimitir
S-a decis: se montează camere de supraveghere în cimitir
Încă din anul 2011 s-a tot vehiculat ideea ca cimitirul tecucean să fie supravegheat video, astfel încât să se preîntâmpine actele de vandalism. Timpul a trecut, la cimitirul tecuean au avut loc mai multe investiţii, dar nu şi cea privitoare la activitatea de supraveghere video. Investiţia într-un sistem de supraveghere performat este destul de „serioasă”, iar în acea perioadă nu s-au găsit fonduri şi pentru această „prioritate”. Noua conducere a SC Pieţe Zone Verzi SA a reprioritizat investiţiile, iar pe un loc fruntaş în lista de priorităţi se află şi achiziţionarea de echipament video, ce urmează a fi montat în zonele de maximă importanţă. Care vor fi zonele şi ce măsuri se întreprind în ceea ce priveşte această investiţie, ne spune Daniel Grosu, managerul societăţii.
„Am luat legătura cu o firmă specializată în astfel de echipamente, iar în momentul de faţă se fac vizite în teritoriu, se fac măsurători, astfel încât în cel mai scurt timp să aibă loc montarea camerelor video. La cimitir vor fi montate nu mai puţin de 6 camere, care vor supraveghea punctele cheie, intrările, monumentul eroilor, dar şi zonele din spatele cimitirului. În acest mod vor preveni actele de vandalism, furturile şi alte acţiuni ilegale. Camere de supraveghere vor mai fi montate şi în cele două pieţe, piaţa industrială şi cea de comercializare a produselor agricole, dar şi pe gangul de la pescărie, unde au loc cele mai multe evenimente, furturi din buzunare, furturi de telefoane şi alte fapte”.
În aceste condiţii, tecucenii vor avea un motiv în plus de a fi în siguranţă, atât la cimitir, cât şi la piaţă, fiindu-le risipită grija că ar putea în orice moment să fie jefuiţi de tineri „întreprinzători”. Nu la fel de fericiţi vor fi tinerii fără ocupaţie ce îşi fac veacul prin pieţele tecucene, aceştia urmând a fi „luaţi la ochi” de camerele mereu la datorie.


Articole înrudite