15 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Revedere emoţionantă la Seminarului Teologic „Sf. Apostol Andrei“ din Galaţi
Revedere emoţionantă la Seminarului Teologic „Sf. Apostol Andrei“ din Galaţi

La Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Apostol Andrei“ din Galaţi a avut loc, luni 14 mai 2018, revederea după 20 de ani de la absolvirea cursurilor din această instituţie teologică a promoţiei 1998. Însoţiţi de familiile lor, absolvenţii au trăit momente emoţionate şi pline de bucurie. În capela din incinta seminarului, un sobor impresionant de preoţi a oficiat Sfânta Liturghie, după care a urmat o slujbă de parastas pentru toţi profesorii şi absolvenţii din promoţia amintită trecuţi la odihna cea veşnică, precum şi o slujbă de Te Deum.
La eveniment a participat şi Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, care a binecuvântat familiile tinerilor preoţi şi teologi prezenţi astăzi la Galaţi. În cuvântul de învăţătură, Înalpreasfinţitul Casian i-a îndemnat pe absolvenţi să păstreze cu bucurie în sufletele lor astfel de momente, arătând totodată, recunoştinţa profundă pe care trebuie să o avem înaintea lui Dumnezeu pentru darurile pe care le revarsă permanent în vieţile noastre. De asemenea, recunoştinţa trebuie să se îndrepte apoi şi către toţi profesorii şi ostenitorii Seminarului Teologic care au contribuit la formarea noastră spirituală ca oameni şi slujitori ai Sfintelor Altare.
În continuare s-a realizat un frumos schimb de experienţă între absolvenţii promoţiei 1998, elevii de liceu şi elevii de la clasele primare ale Seminarului. Programul a continuat apoi în sala de clasă a Seminarului, unde a avut loc cursul festiv la care au participat atât profesorii, cât şi absolvenţii Seminarului Teologic. În cadrul discuţiilor dedicate momentului, fiecare participant şi-a prezentat realizările obţinute în aceşti 20 de ani, atât în viaţa profesională, cât şi în cea personală.
Întâlnirea de 20 ani a produs multă emoţie şi bucurie atât în rândul profesorilor, cât şi al absolvenţilor, cu toţii conştientizând importanţa unor astfel de momente de referinţă şi de întărire duhovnicească pe drumul vieţii şi al slujirii lui Dumnezeu în societatea în care ne aflăm.


Articole înrudite