Implementat de Asociaţia Ecoteca, în parteneriat cu Asociaţia Inotech, Asociaţia ProVita pentru Născuţi şi Nenăscuţi, Asociaţia Frăţia Crestină, Asociaţia Iosif şi Maria, Asociaţia Persoanelor cu Handicap Sporting Club, Asociaţia Centrul de Excelenţă pentru Dezvoltare Durabilă şi Asociaţia Artiştilor, Muzicanţilor şi Lăutarilor Rromi din România, proiectul are o durată de 12 luni, este cofinanţat prin POSDRU şi va fi lansat vineri. Obiectivul general al proiectului îl constituie integrarea socială şi profesională a persoanelor care aparţin grupurilor vulnerabile şi promovarea incluziunii sociale în condiţii nediscriminatorii. Categoriile sociale vizate de proiect sunt: persoane de etnie romă, persoane cu dizabilităţi, persoane peste 18 ani care părăsesc sistemul instituţionalizat de protecţie a copilului, persoane din familii cu mai mult de doi copii, persoane cu statut de unic întreţinător, femei în situaţii de risc şi persoane cu venit minim garantat.
Asociaţia Persoanelor cu Handicap ”Sporting Club” Galati, partener în acest proiect, are ca obiectiv achiziţionarea aparaturii necesare înfiinţării unei tipografii precum şi a serviciului de arhivare, unde vor lucra 13 persoane cu handicap, precum şi consilierea a 480 de persoane din cadrul grupurilor vulnerabile în vederea efectuării cursurilor de calificare de asistent personal şi antreprenor în domeniul economiei sociale.
Valoarea totală a proiectului este de 9.378.446,55 lei, din care 1.300.000 lei pentru Asociaţia Persoanelor cu Handicap ”Sporting Club” Galaţi.