Apaterm va face recurs faţă de sentinţa dată de magistraţii Tribunalului Bucureşti, care au respins acţiunea societăţii locale care contestase decizia comisiei ANRSC de retragere a licenţei de furnizare a apei calde şi a căldurii. Acest lucru ne-a fost declarat de către directorul general al Apaterm, Adriana Stratulat, care ne-a spus că este vorba de o acţiune prin care se contestă un act administrativ, şi anume decizia ANRSC, precizând că în acelaşi timp mai există o acţiune introdusă pe fond. Cele două societăţi, Apaterm şi Electrocentrale, nu se războiesc numai în instanţele bucureştene, ci şi în cele gălăţene, furnizorul local de agent termic primar atacând în instanţă reorganizarea Apaterm şi modul de desemnare a firmei care se ocupă cu reorganizarea judiciară a furnizorului local de apă caldă şi căldură.