15 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App

"În acest moment, 4 din 10 studenţi nu termină facultatea începută şi încă 1 din 10 nu îşi ia diploma de licenţă după absolvire – o pierdere imensă de talent, timp şi bani atât pentru cei aflaţi în această situaţie, cât şi pentru familiile lor şi pentru societate în general”, susţine Mihai Dragoş, preşedintele Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR).
Universitatea "Dunărea de Jos" din Galaţi se află, anul acesta, printre cele 14 universităţi (din 10 centre universitare) înscrise în programul „Universităţi de Vară pentru Elevi”, lansat de ANOSR, din care face parte şi Liga Studenţilor Galaţi, alături de Consiliul Naţional al Elevilor (CNE)
Potrivit intenţiilor oficiale ale realizatorilor din proiect, peste 1.000 de elevi de clasa a XI-a din toată ţara se pot înscrie şi pot experimenta viaţa de student în România.
Proiectul îşi propune să vină în ajutorul elevilor indecişi în privinţa facultăţii pe care vor să şi-o aleagă sau a celor care vor să vadă dacă facultatea la care se gândesc să meargă li se potriveşte sau nu. Absolvenţii clasei a XI-a pot încerca viaţa de student aplicând la una din universităţile implicate în proiect, iniţiativa reprezentând cel mai amplu şi complex proiect de acest gen din România.
Timp de 14 zile, elevii vor avea ocazia să meargă la cursuri şi seminarii, vor da examene, vor participa la traininguri, vor avea ocazia să dezbată probleme importante pentru educaţie şi cel mai important: vor trăi studenţeşte. Pentru a se înscrie la proiect, aceştia trebuie să acceseze website-ul www.universitatipentruelevi.ro, unde vor găsi toate informaţiile necesare despre proiect. Mai multe informaţii pot fi găsite şi pe pagina web www.wedu.ro unde se găsesc date despre concursul cu premii lansat de ANOSR şi CNE.

Rata de abandon în primul an de facultate este 40%

Importanţa proiectului, potrivit celor implicaţi în realizarea lui, este dată de faptul că serviciile de consiliere şi orientare din mediul preuniversitar şi cel universitar nu reuşesc să ofere în prezent un ajutor real elevilor din ani terminali care nu ştiu spre ce facultate să îşi îndrepte atenţia după finalizarea studiilor.
„În prezent, România are o rată de abandon universitar de 40%, ceea ce înseamnă că aproape jumătate din studenţii care se înscriu în anul I de studii renunţă la facultate pe parcurs. Cele mai des întâlnite motive care îi determină pe aceştia să renunţe sunt legate de faptul că şi-au ales greşit facultatea sau se lovesc de probleme financiare cauzate de faptul că nu au putut estima costurile reale ale vieţii de student. În plus, mulţi studenţi nu ştiu de la început că se pot implica în organizaţii studenţeşti, ce drepturi au şi cum şi le pot apăra sau ce oportunităţi le oferă oraşul gazdă. Toate acestea sunt probleme la care ne dorim să răspundem prin acest proiect, de altfel singurul care reuşeşte să ofere o imagine ”nemarketizată” a realităţii din universităţile româneşti”, ne-a declarat Mihai Dragoş, preşedinte ANOSR.
De altfel, zilele trecute, proiectul a primit Premiul 1 la Secţiunea Educaţie, Învăţământ, Cercetare din cadrul Galei Societăţii Civile.
Proiectul a adus în 2013 peste 750 de liceeni în universităţi pentru a avea experienţa studenţiei încă de pe clasa a XI-a şi a dus mesajul importanţei unei alegeri informate şi corecte a studiilor în rândul a sute de mii de elevi şi părinţi, atât direct în licee, cât şi prin promovarea media.


Articole înrudite