Tribunalul Galaţi a administrat ieri mai multe probe propuse în apărare de Viorica Colgiu, fostul comisar şef al Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Galaţi, urmând ca în perioada imediat următoare să pronunţe o decizie în acest caz. Instanţa de judecată a efectuat anterior o evaluare a Vioricăi Colgiu, pentru a analiza comportamentul şi personalitatea acesteia din perspectivă psiho-socială. Referatul de evaluare este practic o anchetă realizată de către un consilier de probaţiune, care se deplasează la domiciliul persoanei în cauză pentru a afla date despre factorii ce ar fi putut influenţa comportamentul său antisocial. Colgiu a fost trimisă în judecată pentru luare de mită, instigare la abuz în serviciu contra intereselor publice şi participaţie improprie la fals intelectual. Procurorii anticorupţie au descoperit că pe 19 februarie 2011 Viorica Colgiu, pe atunci comisar şef al CJPC Galaţi, i-a solicitat unei persoane cu funcţie de conducere din cadrul Direcţiei Sanitare şi pentru Siguranţa Alimentelor Galaţi să dispună ca funcţionarii publici din subordinea sa să oprească controlul pe care îl efectuau la punctul de lucru al SC COLVIRAZ SRL Galaţi, societate comercială administrată de soţul său.
Conducea societatea pe care trebuia să o controleze
Anchetatorii au aflat că, în cursul anilor 2010 – 2011, fostul comisar şef al CJPC Galaţi, deşi avea ca atribuţii de serviciu verificarea activităţii SC Colviraz SRL, a administrat această societate comercială în baza unei procuri autentificate. Fostul comisar şef i-a solicitat unei persoane din subordinea sa să falsifice un proces verbal de constatare a contravenţiilor prevăzute în legislaţia privind protecţia consumatorilor. Ministerul Finanţelor Publice s-a constituit parte civilă în proces cu 85.000 lei, reprezentând valoarea amenzii care nu a fost aplicată ca urmare a intervenţiei Vioricăi Colgiu, iar în vederea recuperării acestui prejudiciu, procurorii au instituit sechestru asigurător asupra unui imobil aparţinând fostului comisar şef.