Cercetat în prezent pentru infracţiuni de corupţie, Florin Mija, vicepreşedintele Consiliului Judeţului (CJ) Brăila, se judecă în prezent cu Agenţia Naţională de Integritate (ANI) la Curtea de Apel Galaţi, care îl acuză de conflict de interese. Curtea de Apel Galaţi a hotărât zilele trecute ca dosarul ce vizează acuzaţiile de conflict de interese să rămână în continuare pe masa judecătorilor, după ce a respins o cerere ce privea suspendarea procesului în baza art. 413, alineatul 2 din noul Cod de Procedură Penală, ce prevede că „ instanţa poate suspenda judecata când s-a început urmărirea penală pentru o infracţiune care ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să se dea”. Inspectorii ANI susţin că Florin Mija a încheiat trei contracte între CJ Brăila si firme cu care acesta s-a aflat în raporturi comerciale şi de muncă în ultimii 5 ani, valoarea acestora apropiindu-se de două milioane de euro. „Prin dispoziţia preşedintelui Consiliului Judeţean Brăila, începând cu data de 06 august 2010, Florin Mija a fost desemnat membru titular în consiliul de administraţie al Spitalului Judeţean de Urgenţă Brăila. În anul 2013, CJ Brăila a încheiat prin procedura de licitaţie publică deschisă două contracte cu SC Rafi International General Commerce SRL şi un contract cu SC Sterisystems (societăţi în cadrul cărora Florin Mija a deţinut calitatea de angajat sau asociat), precum şi un act adiţional la acest contract, având ca obiect furnizarea de aparatură medicală de specialitate şi de laborator pentru modernizarea Spitalului Judeţean Brăila, precum şi montarea, instalarea şi punerea acesteia în funcţiune”, se arată în raportul întocmit de ANI.
Inspectorii de integritate au constatat că atât pe parcursul derulării procedurilor de licitaţie publică aferente încheierii contractelor, cât şi pe parcursul derulării contractelor de furnizare, Florin Mija a semnat, în calitate de preşedinte al comisiei de evaluare a ofertelor, documentele emise de autoritatea contractantă CJ Brăila şi raportul procedurii, iar, în calitate de presedinte al comisiei de recepţie, a semnat procesele-verbale de recepţie şi acceptare definitivă şi procesele-verbale de recepţie cantitativă. Florin Mija este acuzat de procurorii anticorupţie că alături de Gheorghe Bunea Stancu, preşedintele CJ Brăila, şi Nicolae Moisiu, şi-a încălcat atribuţiile de serviciu, în contextul procedurilor de atribuire a unor contracte de achiziţii publice, pentru realizarea unor obiective de interes local şi judeţean, organizate de CJ Brăila.