15 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Subsemnatul Diaconu Ovidiu Claudiu, doresc să îmi exprim, pe această cale, nemulţumirea datorată faptului că nu mai există poliţişti care să supravegheze Faleza Dunării pe timpul dimineţii. Am obiceiul să alerg în fiecare dimineaţă pe Faleză şi de luni bune nu am mai văzut absolut niciun poliţist care să patruleze şi să asigure liniştea cetăţeanului în această locaţie! Urmare a discuţiei telefonice pe care am purtat-o (...) cu dispecerul Poliţiei Locale, domnul Popescu Cristian, mi s-a comunicat faptul că nu există personal disponibil şi că nu este datoria Poliţiei Locale să aibă astfel de iniţiativă, ordinele şi locaţiile de patrulare fiind stabilite de către Primăria municipiului Galaţi!
Din punctul meu de vedere, ca şi cetăţean al acestui oraş, ca şi contribuabil conştiincios, chiar nu mă interesează cine dă aceste ordine, cert este faptul că în această dimineaţă am avut un neplăcut conflict cu doi indivizi care şi-au permis să îmi adreseze nejustificat injurii, conflict care numai datorită intervenţiei persoanelor martore la incident nu a evoluat într-o adevărată tragedie!
Şi mai doresc să menţionez că nu este prima dată când văd în această locaţie astfel de indivizi - precum cei de astăzi - ce adresează cuvinte jignitoare doamnelor şi/sau domnişoarelor ce se plimbă sau fac sport la orele dimineţii, ca să nu mai vorbesc de faptul că Amstafii şi alte rase de câini periculoşi sunt plimbaţi fără lesă, fără botniţă, fără responsabilitatea că ar putea oricând provoca evenimente nedorite de nimeni! ...Şi asta numai datorită faptului că Poliţia Locală nu este prezentă, datorită faptului că cineva nu îşi face datoria şi nu este interesat cu adevărat de siguranţa cetăţeanului de rând!
Îmi pare nespus de rău că m-am născut şi că trăiesc în acest oraş, printre asemenea oameni, total dezinteresaţi, în faţa cărora primează doar interesul personal, un oraş în care infracţionalitatea este şi va fi mereu "la ea acasă"... Şi asta pentru că şi infractorii votează, nu-i aşa ?!
Ovidiu DIACONU


Articole înrudite