De două luni, la uşa Primăriei Tecuci „bat” zilnic zeci de tineri cu scopul de a obţine o locuinţă de tip ANL. Mulţi dintre solicitanţi sunt la limita depăşirii vârstei maxime de acordare a acestui tip de locuinţe şi sunt îngrijoraţi de faptul că vor rămâne şi fără speranţa de a obţine locuinţa mult visată, cu toate că au aşteptat ani de zile să le vină rândul. La această dată la registratura Primăriei Tecuci se află înregistrate 263 de cereri pentru locuinţe tip ANL, iar numărul apartamentelor în construcţie este cu mult mai mic, 64 spaţii locative, iar în aceste condiţii doar cei cu punctaj foarte mare au şanse de a obţine un acoperiş deasupra capului. O veste îmbucurătore este aceea că lucrările la blocurile aflate în construcţie au şanse mari de a fi finalizate până la sfârşitul acestui an, iar repartizarea se va face în cel mai scurt timp de la finalizare. Informaţii referitoare la această situaţie am primit de la primarul municipiului Tecuci, Daniel Gerhard Þuchel, care ne-a informat: „Prioritatea mea la această dată sunt locuinţele, nu numai cele tip ANL, ci toată gama de locuinţe. Tocmai din acest motiv voi întreprinde mai multe demersuri menite să urgenteze lucrările şi implicit darea în folosinţă a locuinţelor aflate în construcţie la acestă dată. Am toată speranţa referitor la faptul că lucrările la locuinţele ANL vor fi finalizate până la finele anului în curs. În paralel vor constitui o comisie de evaluare a dosarelor, acestea vor primi un punctaj, care va fi afişat la vedere astfel încât fiecare solicitant să cunoască dinainte care îi este punctajul şi care sunt şansele pentru a obţine locuinţa mult visată”.
O altă posibilitate ca cei ce îşi doresc o locuinţă să o şi obţină este aceea ca după verificarea „cu boldul” a tuturor contractelor chiriaşilor ANL să se stabilească cei care au debite restante, pentru ca, în cazul în care nu şi le achită, să fie evacuaţi, iar apartamentul să fie repartizat celor aflaţi pe lista de aşteptare şi care au punctajul aferent obţinerii spaţiului de locuit. Zvonistica spune că o serie de chiriaşi au făcut o afacere din locuinţele ANL şi le-au subînchiriat, pe chirii mult mai mari decât cea de bază, pentru obţinerea de profituri substanţiale.
„Am auzit că o parte dintre apartamente ar fi subînchiriate, chiar de către funcţionarii publici care au apartamente la ANL, însă pentru moment nu am date certe. Va fi întreprinsă o verificare în acest sens, iar dacă se adevereşte că sunt subînchiriate, celor ce au recurs la această metodă le vor fi reziliate contractele. Tot pe rezilierea contractelor şi evacuarea din spaţiu se va recurge şi în cazul celor cu datorii mari. În situaţii critice, ca cea de faţă, când sute de tecuceni nu au unde locui, trebuie acţionat cu măsuri dure şi radicale”, a concluzionat Daniel Gerhard Þuchel, primarul municipiului Tecuci.