Deşi mai este doar o lună până la organizarea primului tur al alegerilor prezindenţiale, care vor avea loc pe 2 noiembrie, nu toţi primarii din judeţul Galaţi au reactualizat listele electorale permanente, complementare şi speciale. Acest lucru reiese dintr-un comunicat remis de Autoritatea Electorală Permanentă, care a anunţat că a sancţionat primăriile din localităţile Buciumeni şi Gohor cu amenzi de 1.000 de lei, în timp ce primăriile din Ghidigeni, Brăhăşeşti şi Negrileşti au primit doar un avertisment legat de modalitatea în care au fost gestionate registratele care includ listele electorale, deficient din aceste liste. Potrivit informaţiilor furnizate de către preşedintele filialei Sud-Est a AEP, la nivel întregii ţări au fost realizate 141 de controale în urma cărora au fost aplicate 57 de sancţiuni, dintre care 26 au fost amenzi în cuantum total de 26.000 de lei , iar 31 au fost avertismente. „Autoritatea Electorală Permanentă va continua să efectueze aceste controale pentru a pregăti cadrul potrivit desfăşurării alegerilor prezidenţiale”, se mai spune în comunicat.