Primăria municipiului Galaţi şi-a propus să contracteze un împrumut de 100.000.000 lei pentru realizarea unor investiţii pubice de interes local precum şi pentru refinanţarea datoriei publice locale deja existente. În acest sens, primarul Ionuţ Pucheanu a iniţiat un proiect de HCL prin care cere consilierilor locali să aprobe contractarea acestei finanţări rambursabile în termen de 10 ani. Se doreşte ca din aceşti bani să se facă investiţii pentru centrale termice în unităţile de învăţământ care nu vor avea căldură la iarnă deoarece sistemul de furnizare a energiei termice a fost suspendat. De asemenea, se doreşte construirea unei parcări supraetajate în carterul Mazepa I, sistematizarea str. Brăilei, între b-dul Dunărea şi intrarea în Galaţi (fost DN 2B Tirighina), reabilitarea infrastructurii de transport pe axa est-vest şi intrările în municipiul Galaţi, dar şi amenajarea zonei centrale din zona Potcoava de Aur. Mai sunt puse pe lista de investiţii modernizarea Parcului Eminescu, amenajarea şi extinderea Talciocului, amenajarea unui târg auto precum şi achiziţia de autobuze.