22 SEPTEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Poliţia Rurieră Tecuci este un sector deosebit de important în structura Poliţiei Tecuci, iar din acest motiv au fost luate măsuri cu privire la realizarea unui spaţiu adecvat pentru desfăşurarea în bune condiţii a activităţii acesteia, însă se pare că intenţiile bune nu pot fi duse niciodată la bun sfârşit la termen, iar acest lucru se datorează unor motive ce nu ţin de activitatea constructorilor, care au rebilitat clădirea, şi nici de reprezentanţii instituţiei beneficiare. Imobilul situat pe strada Maior Genoiu a avut până la data schimbarii destinaţiei statutul de imobil de locuinţe sociale, ceea ce a făcut ca pe parcursul mai multor ani subsolul clădirii să fie transformat în loc de depozitare a gunoiului menajer. Odată cu schimbarea destinaţiei clădirii, din subsolul acestuia au fost scoase remorci de deseuri urât mirositoare, cei care s-au ocupat de această activitate fiind obligaţi să poarte măşti de protecţie deoarece mirosul emanat de gunoiul în putrefacţie era insuportabil. Însă, după cum spune Tudor Arghezi în „Testament”, „din bube, mucegaiuri şi gunoi, iscat-am frumuseţi şi preţuri noi”, aşa s-a întâmplat şi cu locuinţele sociale-groapă de gunoi, acestea transformându-se peste noapte într-o clădire luminoasă şi mai ales curată. Efortul a fost făcut cu preţul a 354.164 lei, la care se adaugă valoarea TVA, şi se pare că pentru moment se şi merită.
Referitor la această investiţie, ing. Nona Popovici, director tehnic din cadrul Serviciului Investiţii, ne-a informat: „Imobilul a fost predat către Poliţia Municipală cu protocol de predare-primire, iar in ceea ce priveste inaugurarea, aceasta ţine doar de modul de organizare a instituţiei  beneficiare”.
Luând legătura cu cms. şef Ionel Flechea, acestea ne-a informat: ,,Pentru moment au loc unele reparaţii, datorită faptului că a reapărut igrasia. În momentul în care aceste intervenţii vor fi finalizate, va avea loc mobilarea birourilor cu mobilier adecvat şi, inevitabil, inaugurarea. Pentru moment nu putem spune cu exactitate când va avea loc evenimentul festiv. Este posibil ca inaugurarea oficială să aibă loc la jumătatea lui septembrie, însă vom reveni cu amănunte”.
Până la inaugurarea oficială se lucrează intens la reabilitarea zonelor afectate de umezeală şi în paralel la amenajarea spaţiului exterior, astfel încât cei care vizitează această instituţie să aibă o privelişte plăcută încă de la primii paşi.


Articole înrudite