Şedinţa regională ATOP a reunit la finele săptămânii trecute reprezentanţii ATOP din regiunea de Sud-Est, unde reprezentanţii judeţelor Galaţi, Brăila, Buzău, Constanţa, Vrancea şi Tulcea au discutat despre problemele cu care se confruntă în prezent poliţia, precum şi soluţiile pe care le-au găsit membrii ATOP în unele dintre judeţe.
Reorganizarea posturilor de poliţie din mediul rural în secţii a generat printre altele anularea alocării carburantului de către multe dintre primăriile din judeţ. Faţă de 65 de primării care acordau anterior carburantul necesar, în prezent doar 15 mai ajută poliţiştii pentru a patrula pe parcursul a 24 de ore. Primarii protestează în acest fel împotriva desfiinţării posturilor de poliţie din comunele lor. Situaţia a generat astfel tăierea carburantului din alte zone ale IPJ (serviciile de logistică, resurse umane, ba chiar şi de la cele ale poliţiştilor de proximitate). Şeful IPJ, inspector şef Dănuţ Lefter, a precizat: „Primarii nu sunt datori să acorde acea cotă de benzină, legislaţia nu îi obligă, dar le-am solicitat sprijinul printr-un parteneriat, căci, până la urmă, este vorba despre siguranţa comunelor. Susţin în continuare că este irelevant faptul că maşina nu mai parchează, noaptea, în comuna cutare, ci în altă comună. Maşinile asigură patrularea peste tot şi, dacă toate comunele vor contribui la cota de benzină, şi ritmul de patrulare va fi mai bun”.
Poliţiştii se confruntă acum cu situaţii destul de hilare. Necunoscând localnicii, ajung să deranjeze câteva familii într-o noapte până la identificarea domiciliului reclamantului. Situaţia a fost expusă de Gheorghe Vârtosu, preşedintele Corpului Naţional al Poliţiştilor – filiala Galaţi.
Prin închiderea posturilor de poliţie, armele nu mai rămân la posturi, ci poliţiştii le iau acasă şi le depozitează în fişetele speciale.
Nu există fonduri pentru repararea maşinilor şi dotarea acestora cu echipamente de iarnă. Situaţia se regăseşte şi în alte zone din ţară, conform precizărilor preşedintelui ANATOP (Asociaţiei Naţionale a Autorităţilor Teritoriale de Ordine Publică) România, Claudiu Coman. Însă unele ATOP-uri din ţară reuşesc să sprijine mai mult poliţia, de exemplu Constanţa şi Braşov.
Eventualitatea transferului de personal a departamentelor Rutieră şi de Ordine Publică de la poliţia naţională la cea locală creează nemulţumiri de ambele părţi. Claudiu Coman a promis că toate observaţiile vor fi centralizate şi vor fi oferite guvernului.