25 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Guvernul oferă 100 de lei pe hectar pentru fiecare fermier cu titlu de ajutor de minimis pentru secetă. Până ieri se înscriseră 16.737 de fermieri gălăţeni, ce deţin o suprafaţă de 32.436 de hectare, conform datelor primite de la Direcţia pentru Agricultură Galaţi. Beneficiază de acest ajutor fermierii care au exploataţii de peste un hectar, însă în limita a 10 hectare de teren arabil. Asta înseamnă că pot beneficia de acest ajutor financiar şi societăţile sau marile exploataţii agricole, care administrează sute sau mii de hectare, însă vor primi bani doar pentru 10 hectare. Este motivul pentru care marile asociaţii ale producătorilor agricoli au decis iniţial să refuze înscrierea pentru încasarea acestor bani, dar la Galaţi situaţia s-a rezolvat. „Am reuşit să îi convingem pe cei care deţin exploataţii agricole să ridice aceste fonduri pentru că este dreptul lor”, ne-a declarat Profira Onode, directorul executiv al Direcţiei Agricole Galaţi.

Cererile pot fi depuse până pe 16 octombrie

Fermierii interesaţi au posibilitatea să depună cereri la Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Galaţi până pe 16 octombrie, urmând ca plata să se facă într-o singură tranşă, pe 1 noiembrie 2012. Administratorii de exploataţii agricole cu o suprafaţă de peste 50 de hectare urmează ca în perioada imediat următoare să depună cereri pentru a beneficia de ajutorul de minimis. Alte câteva mii de mici fermieri, care nu sunt înregistraţi la APIA Galaţi, vor cere sprijinul financiar pe baza unor adeverinţe eliberate de primăriile din localităţile unde domiciliază. Nu se ştie decât aproximativ cam câţi potenţiali beneficiari ar putea fi, la APIA Galaţi fiind înregistraţi în prezent circa 22.000 de fermieri. Numărul acestora este mult mai mare, în special al celor care au porţiuni mici de teren, puţin peste un hectar, pe care le exploatează singuri. Seceta din ultimele luni i-a afectat serios pe fermierii gălăţeni. Mii de hectare de grâu, porumb şi floarea-soarelui sunt calamitate, în unele cazuri chiar în proporţie de 100%.

Articole înrudite