16 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Pe 25 martie, între 20:30 şi 21:30, stingeţi lumina!
Pe 25 martie, între 20:30 şi 21:30, stingeţi lumina!

Anul acesta, programată pentru 25 martie, între 20:30 şi 21:30, Ora Pământului, cea mai mare manifestare voluntară de mediu din istorie, continuă tradiţia stingerii luminilor în mod simbolic, dar se constituie, pentru instituţii, organizaţii şi cetăţeni într-o nouă oportunitate de a-şi arăta preocuparea pentru mediu şi capacitatea de mobilizare.
Campania de anul acesta este o invitaţie de a trăi în armonie cu natura şi de a ne micşora impactul asupra mediului – de Oră Pământului şi apoi în fiecare zi, pentru a contribui la un mediu mai curat, mai bine îngrijit şi, deci, mai sănătos. Mesajul şi îndemnul pentru comunitatea din România este “Change climate change!”
Cetăţenii sunt invitaţi să stingă luminile în case şi să iasă la o alergare nocturnă, la o tură cu bicicleta sau o simplă plimbare simbolică prin oraş, împreună cu prietenii, vecinii, familia, colegii.
„Ne vom consuma energia alergând sau plimbându-ne, pentru a semnala că mediul este un subiect de interes major pentru noi şi mai actual decât oricând şi că suntem pregătiţi să investim propria energie pentru a-l proteja. Dorim să promovăm, în acelaşi timp, mijloacele de deplasare prietenoase cu natura şi benefice pentru organism. Lansăm provocarea cetăţenilor şi instituţiilor publice, precum şi companiilor private din Galaţi, pentru ca, în data de 25 martie 2017, între orele 20.30 şi 21.30, să fie alături de comunitatea globală printr-o contribuţie simbolică, aceea de a stinge voluntar lumina în locuinţele proprii, în clădirile în care îşi desfăşoară activitatea, precum şi iluminatul ambiental/ arhitectural la clădirile pe care le deţin”, spune directorul executiv al Agenţiei pentru Protecţia Mediului Galaţi, Carmen Sandu.


Articole înrudite