Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a înlocuit arestul la domiciliu cu măsura controlului judiciar în cazul omului de afaceri Gruia Stoica. Asta după ce Curtea Constituţională a declarat neconstituţională prevederea din Codul Penal, ce stabilea măsura arestului la domiciliu, fără să precizeze şi perioada maximă pe care aceasta poate fi luată. Curtea de Apel Ploieşti l-a condamnat iniţial pe Gruia Stoica, preşedintele Grampet Group (din care face parte SC Grup Feroviar Român SA Bucureşti), la patru ani de închisoare cu executare. Procurorii anticorupţie l-au trimis în judecată pe Gruia Stoica pentru cumpărare de influenţă, dar şi pe Boştină Doru Cătălin, avocat în Baroul Bucureşti, pentru trafic de influenţă. În luna mai 2013, SC Complexul Energetic Oltenia (CEO) SA Târgu Jiu, a lansat public procedura de licitaţie pentru încheierea acordului cadru şi a contractelor subsecvente având ca obiect „Servicii de transport feroviar de cărbune” pentru sucursala Electrocentrale Craiova II, sucursala Electrocentrale Işalniţa şi sucursala Electrocentrale Turceni. Pe 17 ianuarie 2014, SC CEO SA a transmis invitaţii de participare la procedura de licitaţie (cu depunerea în plic a ofertelor, organizată conform normelor interne ale autorităţii contractante) mai multor societăţi, între care către SNTFM „CFR Marfă” SA şi SC Grup Feroviar Român SA Bucureşti. Licitaţia avea ca obiect prestarea de servicii de transport de cărbune pe o perioadă de 3 ani, începând cu 1 aprilie 2014, cu o valoare estimată de 473.068.410 lei (peste 100 milioane euro) fără TVA.
Influenţă contra trei milioane de euro
Anchetatorii susţin că există date potrivit cărora, la data de 22 ianuarie 2014, omul de afaceri Gruia Stoica, reprezentând SC Grup Feroviar Român SA Bucureşti, i-a oferit avocatului Boştină Doru-Cătălin suma de 3.000.000 euro, în schimbul influenţei pe care avocatul a lăsat să se creadă că o are, printr-un intermediar, asupra directorului general al SNTFM „CFR Marfă” SA (unul dintre competitori), în scopul divulgării, de către acesta din urmă, cu încălcarea atribuţiilor de serviciu, a preţului pe care societatea pe care o conduce urma să îl ofere, în cadrul licitaţiei. Acest demers avea ca scop, depunerea de către S.C. Grup Feroviar Român S.A., a unei oferte cu un preţ cât mai apropiat de cel propus de SNTFM „CFR Marfă” SA, astfel încât profitul înregistrat pe parcursul derulării contractului să fie maximizat ori eventualele pierderi minimizate. Avocatul Boştină Doru-Cătălin a fost condamnat de judecători la trei ani de închisoare cu executare.