Procuroarea Paula Nicoleta Tănase din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, vicepreşedinte al Asociaţiei Magistraţilor din România, a fost invitata lui Mihai Gâdea şi Mircea Badea în emisiunea ”Ediţie specială” din data de 26 noiembrie 2017. Aceasta a făcut declaraţii, în cadrul emisiunii, cu privire la propunerile legislative de modificare a legilor justiţiei care contravin punctului de vedere al instituţiei în care activează.
„Ajungem la discuţia cu legile justiţiei care pot fi îmbunătăţite. Absolut susţin de ani buni răspunderea magistraţilor, sunt de acord cu propunerea ministrului Justiţiei ca statul să se întoarcă împotriva magistraţilor care comit greşeli cu rea credinţă. Nu vi se pare că această prevedere rămâne suspendată, nu e terminată, s-ar cere completarea ei? Un magistrat care reputează achitări imputabile. Şi evoluează în carieră până la pensie trebuie lăsat să distrugă destine? Nu trebuie limitată această evoluţie profesională? Cu siguranţă, da. Judecătorul, procurorul căruia îi este imputabilă achitarea, restituirea, eroare judiciară, trebuie să-i fie limitatp evoluţia profesională (...) Acestea sunt cele mai frecvente situaţii, sunt achitări care sunt ignorate de actualul proiect.”, a declarat Paula Tănase.
Procurorul gălăţean şi-a exprimat opinia despre toate schimbările legislative propuse, precum şi despre achitările imputabile: „Soluţia de trimitere în judecată, rechizitoriul prin care un procuror trimite în judecată pe cineva fără să existe probe sau sunt insuficiente pentru a fundamenta o trimitere în judecată şi se soldează cu achitarea. Această achitare înseamnă un destin distrus, perspectiva de avea o viaţă normală. Răsunde cineva? Nu răspunde nimeni”.
Pe data de 27 noiembrie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, iese cu un comunicat prin care se dezice de cele de spuse de procuroarea Tănase: ”Ca urmare a participării doamnei procuror Tănase Paula Nicoleta, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, la emisiunea „Sinteza zilei”, difuzată la postul de televiziune Antena 3, în seara zilei de 26.11.2017, facem precizarea că opiniile exprimate de procurorul mai sus menţionat au avut un caracter personal. Menţionăm că punctul de vedere al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, exprimat în cadrul Adunării Generale a procurorilor din data de 06.11.2017, a fost de respingere în bloc a propunerilor legislative ale Camerei Deputaţilor de modificare a Legii nr. 303/2004, a Legii nr. 304/20014 şi a Legii nr. 317/2004. Participarea doamnei procuror Tănase Paula Nicoleta la emisiunea mai sus menţionată a reprezentat opţiunea sa personală şi nu a avut la bază un mandat acordat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, în acest sens”.
Demn de menţionat este şi faptul că Paula Tănase a candidat pentru şefia DNA în 2012, însă a pierdut în faţa Laurei Codruţa Kovesi.