Curtea de Apel Galaţi a constatat că măsura obligării de a nu părăsi ţara luată faţă de omul de afaceri Nicolae Marin a încetat, acesta fiind trimis în judecată pentru complicitate la trafic de influenţă şi condamnat într-o primă fază de Tribunalul Galaţi la opt luni de închisoare cu suspendare. Judecătorii au decis să disjungă dosarul fostului militar Daniel Troacă de cel al omului de afaceri, hotărând să îl judece separat, pentru corupţie, faţă de acesta luându-se la acel moment măsura obligării de a nu părăsi ţara. Cei doi au fost acuzaţi de procurorii anticorupţie că i-ar fi propus fostului deputat Mihail Boldea că îl pot scoate din arest în schimbul unei importante sume de bani. Anchetatorii au aflat că în perioada aprilie - iunie 2012, Daniel Troacă a pretins suma de 400.000 lei de la Mihail Boldea, aflat în stare de arest preventiv, susţinând că, în schimbul banilor, va interveni pe lângă reprezentanţi ai autorităţilor judiciare (ofiţer de poliţie, procuror) pentru ca aceştia să nu ceară instanţei de judecată prelungirea arestării preventive pentru fostul deputat.
Doi ani şi jumătate de închisoare pentru corupţie
Daniel Troacă a fost ajutat de omul de afaceri Nicolae Marin, care i-a intermediat o întâlnire cu ofiţerul de Poliţie şi care a acceptat să intermedieze şi remiterea unei tranşe din banii pretinşi către ofiţerul de poliţie şi procuror. Nicolae Marin a primit opt luni de închisoare pentru trafic de influenţă, iar magistraţii au decis să-i suspende condiţionat pedeapsa. Daniel Troacă, plutonier la unitatea militară 01551 din Galaţi, a fost deja condamnat de Curtea de Apel Galaţi la doi ani şi şase luni de închisoare cu executare pentru fapta amintită anterior, acesta luând decizia de a nu mai ataca hotărârea la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, astfel că sentinţa a rămas definitivă în ceea ce îl priveşte. Instanţa menţinuse decizia Tribunalului, iar Troacă îşi ispăşeşte deja pedeapsa.