24 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Miliardarul Cătălin Chelu este urmărit în ultima vreme nu numai de procurorii DIICOT şi de cei de la Anticorupţie, dar şi de organele fiscale şi alte instituţii. Prima pe listă este Romsilva, prin Direcţia Silvică Galaţi, care a obţinut deja acordul judecătorilor pentru a-l executa silit pe Cătălin Chelu pentru suma de 15.310 de lei, din care 9.527 de lei reprezintă contravaloarea serviciilor de pază prestate la obiectivele omului de afaceri pentru anii 2011 şi 2012, iar 5.783 de lei sunt penalităţi de întârziere. Romsilva a făcut acelaşi lucru şi la sfârşitul lui 2009, când a recuperat 10.799 de lei de la Cătălin Chelu pentru serviciile de pază pe care le prestase.
Nu şi-a plătit taxele către municipalitate
Direcţia de Taxe şi Impozite din cadrul Primăriei Galaţi se pregăteşte, la rândul ei, să îl execute silit pe miliardarul Cătălin Chelu pentru neplata taxelor locale. Chelu a încercat să amâne executarea silită cât mai mult cu putinţă, formulând contestaţii la executare, dar este posibil ca până la sfârşitul lui 2012 cel puţin una din hotărârile de executare silită să fie puse în aplicare. Una dintre contestaţiile la executare a fost deja respinsă de Judecătoria Galaţi, iar dacă Tribunalul va face acelaşi lucru, Primăria Galaţi va avea dreptul să indisponibilizeze o parte din bunurile omului de afaceri pentru a-şi recupera banii.


Articole înrudite