Directorul general al unităţii gălăţene, aflate în subordinea Ministerului Transporturilor, liberalul Mircea Răzvan Cristea, şi-a dat recent demisia din funcţia de director general, ne-au declarat surse de la nivelul AFDJ Galaţi. Potrivit aceloraşi surse, conducerea AFDJ Galaţi ar fi asigurată de către directorul general adjunct, Dorian Dumitru, Mircea Răzvan Cristea aflându-se în perioada de preaviz, care ar expira la începutul lunii iunie. Aceleaşi surse ne-au mai declarat că postul de director general al AFDJ Galaţi ar reveni UNPR, conform algoritmului politic, fiind deja vehiculate o serie de nume care ar urma să ocupe postul de director general al societăţii după susţinerea concursului organizat de către minister pentru şefia unităţii gălăţene. Rămâne de văzut cine va fi directorul general al AFDJ Galaţi, o unitate importantă aflată în subordinea Ministerului Transporturilor. Mircea Răzvan Cristea nu a putut fi contactat telefonic pentru a confirma faptul că şi-a dat demisia din funcţie şi că se află în perioada de preaviz care ar dura 30 de zile şi care ar urma să expire la începutul lunii iunie.