Aş vrea să fie un fel de meditaţie personală exprimată în scris, un fel de rugăciune de bine către Cer şi către Pământ... Un fel de împărtăşire de gânduri personale şi de experienţe trăite pe meleaguri străine... Unii au copii făcuţi în România, alţii i-au făcut aici... Unii muncesc să îi crească, alţii au murit crescându-şi-i... Unii dintre noi încă muncesc să îi crească mari şi fără griji sau măcar cu această speranţă în inimă şi gând. Alţii ştiţi ce au făcut? Ictus la 34 de ani... Nu ne iartă... Nu ne lasă... Nu ne întreabă... În Italia a venit şi a murit românca noastră la 34 de ani, pe data de 1 august 2011, şi nu au reuşit ai săi să o ducă acasă. Muncea la o cafenea şi era preţuită, făcea tot ce putea mai bine să îşi crească pruncul... A rămas românca aici pentru că... de unde Doamne iartă-mă bani să vină acasă. E în pământ la propriu pentru că nici cavou nu a putut avea... Mulţumesc şi tot respectul pentru Primăria din satul ăsta uitat de lume, pentru faptul că i-au dat un loc... Loc de veci, DOAMNE.... Are trei vase de flori naturale şi unul cu flori artificiale... Copilul are un an jumătate... Va creşte aici, va vorbi limba lor şi poate şi limba noastră, dar nu învăţată de la mama... Eu azi am fost acolo, la ea, şi am privit poza aia în care ea avea ochii veseli - sigur era făcută acasă. Mă rog la toţi sfinţii lor şi ai noştri să îi fie bine. Doream să vă zic asta pentru că de atunci, din 1 august, mă roade aşa pe dinăuntru şi nu mă lasă să trăiesc gândul că rămânem aici şi morţi... Munţii noştri aur poarta, noi cerşim din poartă în poartă şi ne mai lăsăm şi oasele pe aici. Doamne ajută şi păzeşte!
„Ma, sei rumena?”
Şi apropo de limba învăţată de la mama: vă mai zic de cineva, român de-al nostru care, tot în vara asta, şi-a demonstrat calităţile de bun vorbitor de limbi străine. Ştiţi ce a făcut românul nostru (fără nici măcar o urmă de părere de rău)? A recitat, spus, rostit, grăit - cum vreţi - Tatăl nostru în ungureşte. Unde? În biserică, la rugămintea preotului de a-l spune în româneşte. Suntem mulţi români aici şi în ziua aia se sărbătorea o chestiune foarte interesantă şi anume toate religiile reunite, adică se mulţumea lui Dumnezeu în toate limbile pământului. A spus că nu-l ştie în româneşte... Preotul întreabă: Ma, sei rumena? Eşti româncă? Şi, şi... Dar ea săraca, neliniştită, netot, netoată... ea nu-l ştia spune în româneşte pentru că ea l-a uitat dar îl ştie în ungureşte. Ai trăit în România? Am respect pentru cunoştinţele tale de limbi străine. Spune-l în ambele limbi. Părerea mea, cu tot respectul cuvenit... Doamne, ne vezi pe toţi... Doamne, să ne ierţi de toate păcatele...
V-am spus ce am făcut astă-vară... Vă îmbrăţişez cu drag şi vă promit că voi grăi Tatăl nostru în româneşte şi poate în toate limbile pământului şi nu voi spune niciodată că l-am uitat în limba mea... Nu aş putea vreodată. Plecarăm Doamne la „razboi''... Oare câţi ne vom întoarce?
O zi frumoasă din Italia
Alexandra KRAFT
