Potrivit directorului APM Galaţi, Carmen Sandu, rezultatul analizelor de laborator efectuate de inspectorii de la Agenţia de Protecţia Mediului Galaţi arată că săptămâna trecută nu s-au înregistrat depăşiri ale normelor admise în privinţa pulberilor din atmosferă, în privinţa norului de culoare roşiatică ce a fost vizibil, în după amiaza de 21 septembrie, deasupra Galaţiului. Rezultatele au fost în limita valorilor zilnice, respectiv de 20,048 micrograme pe metru cub, limita fiind de 50 micrograme pe metru cub.
Reamintim că pe 21 septembrie, pe platforma combinatului ArcelorMittal Galaţi, a avut loc o descărcare rapidă a unor recipiente cu fontă lichidă, efectul fiind formarea unui nor uriaş, de culoare roşiatică, ce a putut fi observat, mai mult timp, din oraş. Pe 22 septembrie, inspectorii de mediu au prelevat probe de la staţia de monitorizare a calităţii aerului din zona industrială a oraşului, când nu s-a constatat o alterare a calităţii aerului. Tot atunci inspectorii de mediu au prelevat şi probe de la pulberile care s-au aflat în atmosferă, pentru analize amănunţite ale căror rezultate au fost făcute publice acum.
Nici Garda de Mediu Galaţi nu a aplicat vreo sancţiune, întrucât, potrivit comisarului şef Daniel Mocanu, procedura tehnologică de vărsare a fontei în “groapă” este una frecvent folosită în combinat, fiind inclusă şi în autorizaţia de mediu a ArcelorMittal.