Conducerea Cantinei de Ajutor Social intenţionează ca începând de anul viitor să deschidă două noi puncte unde să se facă distribuirea porţiilor de mâncare de care beneficiază nevoiaşii Galaţiului, al căror număr se ridică la 700. „Aşteptăm să se înceapă modernizarea actualului sediu al Cantinei de Ajutor Social iar anul viitor dorim să înfiinţăm două puncte unde gălăţenii cu venituri mici care îndeplinesc condiţiile să poată veni să ridice porţia de mâncare, fără a se deplasa prea mult, adică până în Valea Oraşului, unde este sediul Cantinei. Practic dorim să înfiinţăm două puncte de distribuire a hranei în cartierele Micro 40 şi cartierul Dunărea, unde să vină să ia mâncare cei care stau în zona respectivă”, ne-a declarat directorul Cantinei de Ajutor Social, Picu Apostol Roman.