16 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Situaţia cu care se confruntă AFDJ Galaţi, societate aflată în ograda statului, mai precis a Ministerului Transporturilor, este departe de a fi una roz sau viitorul se anunţă unul tulbure în ceea ce priveşte soarta angajaţilor. După ce s-a decis reducerea programului săptămânal de lucru de la 5 la 4 zile, precum şi îngheţarea anul acesta a cuantumului salariilor, nemaifiind aplicată creşterea cu un milion de lei vechi a salariilor începând cu 1 iulie, o altă măsură nedorită ar urma să fie aplicată de la începutul anului viitor, aceasta vizând pe o parte dintre angajaţii unităţii. Astfel, potrivit declaraţiilor făcute de către liderul Sindicatului Independent Farul, Ştefan Frunză, în cadrul şedinţei Consiliului de Administraţie de la AFDJ Galaţi care a avut loc pe data de 5 septembrie unii dintre reprezentanţii conducerii au anunţat posibilitatea ca planul de reducere a personalului să continue şi la începutul anului viitor. Mai precis, ar fi vorba, potrivit declaraţiei liderului de sindicat Ştefan Frunză, de intenţia de a reduce cu încă circa 110 numărul actual de angajaţi ai societăţii, care se ridică la 775, lucru care ar urma să fie pus în aplicare în cursul lunilor ianuarie şi februarie. Contactat telefonic, directorul AFDJ Galaţi, Florin Uzumtoma, care se afla la o întâlnire de lucru a Comisiei Dunării ce are loc la Budapesta, ne-a declarat că ar exista un plan de reducere a personalului care ar urma să se deruleze pe parcursul a 3 ani şi care a fost demarat anul trecut, având loc în mai multe etape. Cât despre posibilitatea reducerii la începutul anului viitor a personalului, directorul AFDJ Galaţi susţine că nu s-a stabilit încă nimic şi că nu înţelege declaraţiile liderului de sindicat.


Articole înrudite