16 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Nereguli la comercializarea produselor congelate
Nereguli la comercializarea produselor congelate

În luna august, comisarii CJPC Galaţi au desfăşurat acţiuni de control pentru verificarea modului de respectare a prevederilor legale privind conformitatea, modul de comercializare şi modul de etichetare a produselor alimentare comercializate sub formă congelată: carne, peşte, legume, fructe şi îngheţată. Au fost verificaţi 25 de operatori economici din judeţ, constatându-se abateri de la legislaţia în vigoare la 24 dintre aceştia.
Au  fost prelevate 3 probe din produse congelate în vederea verificării procentului de glazură. După analizarea acestora în cadrul laboratorului Larex Galaţi, o proba a fost neconformă deoarece conţinea peste 2% glazură iar pe ambalaj era înscris 0% glazură de gheaţă. Au fost găsite la comercializare 3,2 kg produse congelate (carne preparată şi pipote) expirate din luna iulie. 63 dei îngheţate (vafe sau pe băţ) nu erau depozitate la temperatura optimă. De asemenea, s-a găsit depozitată în vederea comercializării o cantitate de 9,6 kg de produse congelate din carne de pui, la o temperatură de cca. 4 grade Celsius, deşi temperatura recomandată de depozitare este de -18 0 Celsius.
Unele produse congelate („Mici congelaţi”, „Mix fructe de mare”) nu aveau pe etichetă menţiunea „a nu se recongela după decongelare iar în cadrul unui hypermarket se comercializau în vrac alimente congelate fără a se menţiona termenul de valabilitate precum şi alergenii utilizaţi la prepararea lor.
Produsele depozitate incorect, cele neconforme precum şi cele expirate au fost oprite definitiv de la comercializare, iar cele incorect etichetate au fost oprite temporar, până la intrarea în legalitate. Au fost aplicate 24 de sancţiuni contravenţionale, din care 23 de amenzi în valoare de 78.600 lei, şi un avertisment.


Articole înrudite