16 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Muzeul de Istorie „Paul Păltănea” Galaţi: Inaugurare a Lapidariumului
Muzeul de Istorie „Paul Păltănea” Galaţi: Inaugurare a Lapidariumului

Muzeul de Istorie „Paul Păltănea” Galaţi a anunţat că miercuri 10 mai 2017, începând cu ora 18.00, inaugurează o nouă secţie muzeală – Lapidarium, în str. Mr. Iancu Fotea nr. 2. Cu acest prilej vor fi vernisate expoziţiile: „Arheologie – Lapidarium”, „Aurul şi argintul antic al României” şi „Civilizaţia tradiţională din sudul Moldovei”.
Expoziţia de bază Arheologie – Lapidarium cuprinde bunuri culturale reprezentative din patrimoniul Muzeului de Istorie „Paul Păltănea” Galaţi, descoperite în ultimii 50 de ani în judeţul Galaţi. Excursul expoziţional începe cu artefacte din paleolitic şi neolitic (perioada preistorică) descoperite în siturile Bereşti, Ţepu, Puricani, Negrileşti. Epoca metalelor este reprezentată de interesantele descoperiri făcute în anii '60-'70 în siturile de la Suceveni, Cavadineşti, Poiana. Prezenţa dacilor şi romanilor pe teritoriul judeţului Galaţi este reliefată în cadrul expoziţiei prin artefactele descoperite în cetatea de la Piroboridava (Poiana) precum şi în aşezarea şi castrul roman de la Tirighina Bărboşi. De asemenea, pot fi admirate exponate inedite descoperite în siturile de epoca post-romană de la Lunca (judeţul Galaţi), Enisala, Garvăn (judeţul Tulcea). Expoziţia cuprinde şi o zonă de Lapidarium în care sunt expuse sarcofage, stele funerare, fragmente de coloane din construcţii, altare votive descoperite în judeţele Galaţi şi Tulcea.
Prin organizarea expoziţiei permanente „Civilizaţia tradiţională din sudul Moldovei” va fi redată o imagine cât mai autentică a culturii şi tradiţiei populare româneşti, valorificând ştiinţific şi expoziţional bunurile culturale cu caracter etnografic, deţinute de muzeu. Prin recompunerea unor modele culturale, specifice satului de odinioară, se doreşte sensibilizarea publicului vizitator, în vederea păstrării şi conservării, în forme cât mai nealterate, a moştenirii materiale şi spirituale tradiţionale.


Articole înrudite