Tribunalul Galaţi a respins o nouă contestaţie la executare a Primăriei Galaţi în procesul privind suspendarea executării unei hotărâri judecătoreşti, prin care municipalitatea a fost obligată la plata unor despăgubiri de 4,2 milioane de euro, după ce şi Judecătoria Galaţi luase iniţial o decizie similară. Primăria este astfel ameninţată, din nou, de spectrul executării silite pentru recuperarea sumei amintite. Totul a pornit acum 12 ani, când Eugen Sima şi Cristian Tudose au depus la Primărie o cerere de revendicare pentru un teren de 1,5 ha situat în zona Fileşti. La vremea confiscării de către autorităţile comuniste, terenul era în extravilan, fiind ocupat de vii şi grădini. Ulterior, în acea zonă a fost construit cartierul Siderurgiştilor, dar municipalitatea a refuzat sistematic să dea curs cererii celor doi gălăţeni, măcar prin oferirea la schimb a unui alt teren. Eugen Sima şi Cristian Tudose au dat în judecată Primăria, cerând restituirea în natură a terenului. Acesta lucru nu mai era posibil, deoarece zona este ocupată în prezent de blocuri, astfel că s-a dispus efectuarea unei expertize, în vederea acordării de despăgubiri în contul celor 1,5 ha expropriate.
Expertiza a stabilit că terenul ar valora 4,2 milioane de euro, iar judecătorii şi-au însuşit ad literam raportul de expertiză, stabilind ca suma să fie plătită de municipalitate, iar verdictul a fost menţinut şi de instanţa supremă. În acest context, Primăria încearcă să amâne cât mai mult cu putinţă executarea hotărârii judecătoreşti, deoarece plata celor 4,2 milioane de euro ar da o lovitură serioasă bugetului local, iar în această fază acest lucru nu se poate face decât prin contestaţii la executare, care nu pot fi însă formulate la infinit. În plus, legea obligă orice instituţie publică să uzeze de toate căile legale de atac pentru a încerca să împiedice executarea silită. În caz contrar, Camera de Conturi îi poate găsi responsabili de plata din bani publici a acestor daune.